Numărul cazurilor noi de COVID-19 a depăşit din nou 6000, iar numărul pacienţilor din ATI a crescut

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat sâmbătă 6.096 de cazuri noi de COVID-19 înregistrate în ultimele 24 de ore. Totodată, au fost raportate 112 decese. La ATI sunt internaţi 1.324 de pacienţi.

”Până astăzi, 20 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 892.848 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 803.226 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi. În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 6.096 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv”, transmit autorităţile.

În Bucureşti sunt 1.433 de cazuri noi. În cinci judeţe, numărul cazurilor noi se situează peste 200: Timiş – 377, Cluj – 293, Ilfov, Braşov – 263, Dolj – 200.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este în creştere în Bucureşti, de la 4,64 la 4,85. În Ilfov acest coeficient a trecut deja de 6 si se menţine constant, iar în Timiş este foarte aproape de această valoare. De asemenea, alături de Bucureşti, şi Braşovul, Clujul şi Hunedoara au rata îmbolnăvirilor peste 4. Alba, Constanţa şi Sălaj au coeficentul infectărilor peste 3.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 1.136 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. 

Până astăzi, 22.132 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 19.03.2021 (10:00) – 20.03.2021 (10:00) au fost raportate 112 decese (53 bărbaţi şi 59 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Brăila, Braşov, Buzău, Caraş-Severin, Călăraşi,  Dâmboviţa, Galaţi, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Timiş, Vaslui şi Bucureşti.

Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 2 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 10 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 29 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 42 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 27 decese la categoria de peste 80 de ani.

108 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, 3 pacienţi decedaţi nu au prezentat comorbidităţi, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.

În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 11.618. Dintre acestea, 1.324 sunt internate la ATI. 

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 6.471.807 teste RT-PCR şi 496.066 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 26.038 de teste RT-PCR (14.866 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 11.172 la cerere) şi 11.494 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 60.654 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 15.371 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 54.575 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 90 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 4.922 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 572 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ziua de 19 martie, 5.088 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 919.450 de lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliţiei, au fost întocmite, ieri, 2 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Ministerul Afacerilor Interne a operaţionalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecţie sanitară.
Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, şi repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, 23.491 de cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 2.542 în Italia, 16.773 în Spania, 195 în Marea Britanie, 125 în Franţa, 3.118 în Germania,  93 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 8 în Suedia,  137 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 46 în Elveţia, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 7 în Bulgaria, 12 în Cipru, 2 în India, 4 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 13 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 2 în Singapore, 3 în Tunisia, 8 în Republica Coreea, 2 în Bosnia şi Herţegovina şi câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federaţia Rusă şi Croaţia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 189 de cetăţeni români aflaţi în străinătate, 34 în Italia, 19 în Franţa, 43 în Marea Britanie, 60 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 5 în Irlanda, 2 în Elveţia, 2 în Austria, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia şi unul în Iran, au decedat.

Dintre cetăţenii români confirmaţi cu infecţie cu noul coronavirus, 798 au fost declaraţi vindecaţi: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franţa, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia şi unul în Argentina.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

cazuri covidcgscoronavirus romanianumar imbolnaviri coronanumar pacienti ati
Gloria Pascu
Gloria Pascu este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, acoperind o varietate de domenii, de la politică și justiție, la actualitate, lifestyle, știri externe sau sport, cu o experinta de peste 5 ani, în branșă.

Alte stiri de interes