O bunicuță din Rusia a reușit să salveze un bebeluș căzut de la etaj – VIDEO

O bunicuță din Rusia a reușit să salveze un bebeluș căzut de la etaj
O bunicuță din Rusia a reușit să salveze un bebeluș căzut de la etaj

O bunicuţă din oraşul Novokuznetsk, din Rusia, a reuşit să salveze un bebeluş de un an şi jumătate care a căzut de la etajul doi al unui bloc. Momentul a fost filmat de camerele de supraveghere.

Femeia, Svetlana Sanarova, în vârstă de 64 de ani, se întorcea acasă de la cumpărături când a văzut copilul atârnat periculos la o fereastră. La un moment dat, a lăsat plasele şi a alergat sub fereastră şi a reuşit să prindă bebeluşul în braţe.

Camerele de supraveghere au surprins momentul în care femeia l-a prins pe Egor, care căzuse de la o înălţime de mai bine de şase metri.

Medicii de pe ambulanța sosită la faţa locului au constatat că micuţul a suferit doar câteva mici vânătăi. Poliţia a aflat că părinţii erau acasă la timpul căderii copilului. Auzind un ţipăt de ajutor din afara clădirii, aceştia şi-au văzut fiul pe stradă, alături de o femeie necunoscută, potrivit Tass.

Tatăl băiețelului, Dimitri Terzokhin, în vârstă de 27 de ani, s-a dus rapid să îşi recupereze fiul, dar în nebunia momentului nu i-a cerut femeii numele, ci doar i-a mulţumit. Prin intermediul reţelelor sociale şi a presei locale, autorităţile au reuşit să o identifice şase zile mai târziu pe femeia de 64 de ani şi să îi mulţumească pentru salvarea copilului.

“Abia dup-aia mi-a crescut tensiunea”, a recunoscut femeia. 

Tatăl credea că soţia lui are grijă de copil, în timp ce aceasta se dusese să îi dea o sticlă unui alt copil al familiei. Cei doi au o fiică, de patru ani, şi doi gemeni: băiatul care a căzut şi sora lui.

“L-am văzut de la distanţă şi nu am mai ştiut ce să fac. Şi ce să fac? M-am gândit că dacă nu îl prind, o să cadă sub privirile mele. A trebuit să alerg şi să îl prind, ca să nu fie mai rău. S-a dovedit a fi destul de greu, dar nu m-am gândit la riscuri în acel moment”, a mai povestit Svetlana.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

bunicutaprins in brate bebelus cazut etajrusia
Daniela Arnautu

Alte stiri de interes