O dronă “civilă”, doborâtă deasupra unei insule taiwaneze

Soldaţi taiwanezi staţionaţi pe o mică insulă în largul Chinei continentale au doborât joi o “dronă civilă neidentificată”, după ce aceasta a pătruns într-o zonă cu acces restricţionat, a indicat armata din Taipei, scrie AFP.

“Trupele care staţionează au urmărit procedurile pentru a avertiza drona, însă fără succes. Drona a fost doborâtă într-un atac defensiv”, a declarat Ministerul Apărării într-un scurt comunicat. 

Aparatul a intrat în “zona de acces restricţionată” deasupra insulei Lion, un teritoriu mic situat între China continentală şi insulele taiwaneze Kinmen.

Este prima dată când forţele taiwaneze doboară o dronă, într-un moment în care tensiunile dintre Beijing şi Taipei sunt la cel mai înalt nivel în ultimele decenii. 

Insulele Kinmen se situează la doar câţiva kilometri de coasta chineză. Taiwan a raportat o serie de incidente în ultimele două săptămâni în care drone mici au zburat deasupra avanposturilor militare.

Videoclipuri au circulat pe reţelele de socializare din Taiwan şi China, unul dintre ele arătând soldaţi taiwanezi aruncând cu pietre într-o dronă.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

drona chinezadrona doboratataiwan
redactia

Alte stiri de interes