O groapa de gunoi din Pacific, este MULT mai mare decât Franța

Imensul depozit de gunoi care plutește în Pacific este mult mai mare decât se credea, miliarde de bucăți de plastic, 80.000 de tone de deșeuri, având o suprafață de trei ori mai mare decât Franța, potrivit unui studiu.


În condițiile în care producția de plastic depășește 320 de milioane de tone anual, o parte din aceste pungi, sticle, ambalaje abandonate, plase de pescuit și microparticule degradate se strâng în mai multe zone ale oceanelor, sub efectul vartejurilor imense formate de curenții marini, amenințând animalele și ecosistemele.

Cel mai important dintre aceste acumulări de deșeuri, cunoscut că „marea zonă de gunoaie din Pacific”, situată la jumătatea drumului dintre Hawaii și California, a fost analizată de cercetători în studiul publicat în revista Scientific Reports. Estimând că fiecare kilometru pătrat conține peste un kilogram de plastic, mărimea să este evaluată la 1,6 milioane de km2, respectiv de trei ori mai mare decât Franța continentală, chiar dacă nu e vorba de o masă compactă.

Bazându-se pe recoltarea a 1,2 milioane de eșantioane și pe survolari aeriene, concluzia este că aici se află 1.800 miliarde de bucăți de plastic, cu o greutate totală de 80.000 de tone. Iar groapă oceanică de gunoi „crește de manieră exponențială”.

DISTRIBUIE

Comenteaza cu profilul facebook

Stiri din aceeasi categorie