International

O nouă piedică în dezvoltarea unui tip de vaccin anti-Covid. Johnson & Johnson suspendă studiile clinice

Compania Johnson & Johnson a suspendat studiile clinice pentru un vaccin împotriva Covid-19 după ce un participant a dezvoltat o boală „inexplicabilă”, informează NBC.

Anunţul a venit la câteva săptămâni după ce J&J a anunţat că se află în faza finală cu testarea vaccinului-candidat.

O astfel de pauză nu este neobişnuită în cazul studiilor pentru vaccinuri. Luna trecută, Oxford şi AstraZeneca au trecut prin acelaşi lucru, iar acest lucru este văzut de experţi ca un exemplu de rigoare ştiinţifică menţinută în ciuda presiunii.

Studiul Johnson & Johnson a fost suspendat în conformitate cu standardele normative după ce un participant a dezvoltat o boală „inexplicabilă”, a transmis compania luni noapte.

Compania a mai spus că starea pacientului este analizată şi evaluată de un comitet independent.

„Trebuie să respectăm intimitatea acestui participant la studiu. Aflăm mai multe despre boala acestui participant şi este important să avem toate datele înainte de a împărtăşi alte informaţii”, a fost transmis.

Nu este clar dacă pacientul a primit vaccinul experimental sau a făcut parte din grupul placebo.

Pfizer şi Moderna se află din luna iulie în faza a treia de studii pentru un vaccin. Ambele presupun două doze administrate la o lună distanţă.

Vaccinul-candidat al Johnson & Johnson este administrat într-o singură doză.

Săptămâna trecută, compania a anunţat că CE (Comisia Europeană) a fost de acord cu o achiziţie în avans de la compania-mamă, Janssen Pharmaceutical Companies, de 200 de milioane de doze de vaccin pentru statele membre UE după omologare.

Compania a mai precizat că va oferi 500 de milioane de doze de vaccin pentru naţiunile cu venituri scăzute.

Alte știri de interes

Donald Trump se impune: Judecătoarea Amy Coney Barrett, confirmată la Curtea Supremă

Mihnea Tudor

Poliţist newyorkez, suspendat fără plată după ce spune ”Trump 2020” la microfonul maşinii de patrulare în Brooklyn – VIDEO

Gloria Pascu

Stare de urgenţă sanitară – Spania interzice circulaţia în timpul nopţii. Situația va dura 6 luni

Gloria Pascu

Erdogan l-a îndemnat pe Macron să-şi examineze „sănătatea mintală”

Mihnea Tudor

Lee Kun-hee, preşedintele grupului Samsung, a murit

Mihnea Tudor

Semi-izolare pentru o lună. Italia înăspreşte restricţiile după un număr record de noi infecţii

Mihnea Tudor

Donald Trump a votat anticipat în Florida: „Am votat pentru un tip care se numeşte Trump”

Saghin Cristian

Preşedintele Poloniei Andrzej Duda, diagnosticat cu COVID-19

Mihnea Tudor

Eurobarometru: 60% dintre români sunt mulţumiţi de măsurile luate de UE pentru a combate pandemia de COVID-19

Mihnea Tudor

Acest site folosește cookies. Nu colectăm date personale. Acceptă »