”O pădure cât o țară” – Iohannis a dat startul celei mai mari campanii de împădurire din România

Preşedintele Klaus Iohannis a participat la evenimentul de lansare a Campaniei naţionale de împădurire “O pădure cât o ţară”, care a avut loc la Ulieşti, în judeţul Dâmboviţa.

Klaus Iohannis plantând un puiet de stejar

La eveniment au fost prezenţi premierul interimar Ludovic Orban, prim-ministrul desemnat Florin Cîţu şi ministrul interimar al Mediului, Costel Alexe.

Potrivit Ministerului Mediului, campania are deja deschise peste 13.000 de şantiere de împădurire, în toate judeţele ţării. Potrivit comunicatului postat de Administrația Prezidențială, Klaus Iohannis a declarat că „pădurea trebuie protejată” și că „este inadmisibil ca în secolul XXI să mai avem tăieri ilegale masive!”.

Totodată, șeful statului a precizat că îi roagă „pe domnul Prim-ministru și pe membrii Guvernului prezenți aici să găsească noi instrumente pentru a proteja pădurile României”. Iohannis nu a ratat ocazia să atace din nou PSD-ul, spunând că aceste instrumente „au fost create și folosite pe vremea guvernelor dinainte, și cam multă vreme s-a ocupat PSD de acest lucru fără succes, acele instrumente s-au dovedit a fi insuficiente și insuficient de bine aplicate”.

Simbol și imbold pentru autorități

”Este nevoie de mai multă pădure! Este nevoie de mai multă pădure în România! O să vă explic de ce spun acest lucru clar și răspicat. Avem probleme de mediu. Știți foarte bine, în ultimele zile, s-a discutat foarte mult de poluarea puternică, care se poate constata peste tot în România. Se știe că pădurile nu sunt bune doar pentru a te plimba în ele sau pentru a da lemn. Pădurile sunt foarte importante pentru a da aer curat. Pădurile curăță aerul. Pădurile contribuie la un mediu mai sănătos, mai curat. Pe de altă parte, trebuie să fim foarte conștienți că problema climei este una cât se poate de serioasă. Încălzirea globală este un fapt, și pentru noi poate să fie un fapt foarte negativ, mai ales aici, în sudul țării, există pericolul să se formeze zone deșertice. Or asta, cu siguranță, nu vrem. Toate studiile din ultima vreme au dovedit că cea mai eficientă măsură împotriva încălzirii climatice este plantarea de păduri. Așadar, dacă vrem să fim serioși, dacă vrem să combatem încălzirea globală, atunci plantările sunt o măsură cu multe beneficii, inclusiv în această zonă de prevenire a schimbărilor climatice. Iată multiple beneficii dacă plantăm, și aici trebuie să mai spun ceva: după părerea mea, este insuficient să replantăm, să refacem pădurea în zonele unde a fost tăiată legal sau ilegal. Este nevoie să creștem semnificativ suprafața împădurită din România și această campanie este un foarte bun început și sper să fie un simbol și un imbold pentru multe autorități locale, care pot folosi terenurile care nu mai sunt folosite pentru altceva în agricultură. Și sper foarte mult ca în următorii ani să ajungem să avem o extindere semnificativă a zonelor împădurite din România. Deci pe de o parte protecție, eliminarea tăierilor ilegale, pe de altă parte, plantări masive de pădure. Asta este ce îmi doresc eu pentru România și pentru „aurul verde” al României. Vă doresc tuturor mult succes! ” a declarat Klaus Iohannis

El a primit un tablou cu un stejar, pe care sunt imprimate coordonatele GPS ale locului în care a plantat puietul de stejar, ”pentru ca peste 10 ani să se întoarcă și să vadă cum s-a dezvoltat”, după cum i-a spus ministrul Mediului, Costel Alexe.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

iohannisiohannis stejaro padure cat o tara
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes