OFICIAL: Trecerea în Ungaria, prin vamă, doar cu pașaport biometric

OFICIAL: Trecerea în Ungaria, prin vamă, doar cu pașaport biometric. Sursă foto: Poliția de Frontieră

OFICIAL: Trecerea în Ungaria, prin vamă, doar cu pașaport biometric. Sursă foto: Poliția de Frontieră

Poliţia de Frontieră anunţă că autorităţile din Ungaria au transmis oficial că, de miercuri după-amiază, la frontiera română-ungară, intrarea în această ţară este permisă doar cetăţenilor statelor terţe (inclusiv din Ucraina) care îndeplinesc condiţiile de intrare în Spaţiul Schengen. Anterior, erau acceptate orice fel de documente prin care se poate stabili identitatea.

Informația a fost tranmisă de Poliția de frontieră într-un comunicat de presă:

”Autorităţile de frontieră din Ungaria au informat Inspectoratele Teritoriale ale Poliţiei de Frontieră Oradea si Sighetu Marmaţiei că, începând cu data de 02.03.2022, ora 15.45 (ora RO), la frontiera româno – ungară, intrarea pe teritoriul Ungariei este permisă numai cetățenilor statelor terțe (inclusiv cetăţenilor ucraineni sau a altor persoane care vin din Ucraina), care îndeplinesc condițiile de intrare în spațiul Schengen.

Astfel, se anulează o dispoziție anterioară privind permiterea intrării în Ungaria a cetățenilor statelor terțe care vin din Ucraina, în contextul situației din aceasta tară, prin care erau acceptate orice fel de documente prin care se putea stabili identitatea.

În prezent, în punctele de trecere a frontierei de la graniţa cu Ungaria se înregistrează un timp de aşteptare ridicat, ca urmare a faptului că un număr foarte mare de autoturisme, persoane şi automarfare se prezintă pentru efectuarea controlului de frontieră la ieşirea din România.

Precizăm că formalităţile de frontieră la graniţa cu Ungaria se efectuează în comun cu autorităţile din ţara vecină, sens în care suplimentarea arterelor de control se realizează în acord cu şi în funcţie de personalul alocat de Poliţia Ungară. Au fost contactate autorităţile maghiare pentru dispunerea unor măsuri comune de fluidizare a traficului.

Precizăm că Poliţia de Frontieră Română a suplimentat personalul planificat la verificarea documentelor de călătorie şi a dispus toate măsurile aflate în competenţă pentru asigurarea unui control operativ”, este documentul tranmis de polițiștii de frontieră.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

conditii intrare ungariaintrare ungariapasaport biometricpolitia de frontieră
Cristian Saghin
Cristian Saghin este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experienta de peste 30 de ani în presa. De profesie inginer, a prins gustul presei imediat după Revoluție, trecând de la reporter... până la redactor șef... Este editorul general al site-ului stiripescurt.ro

Alte stiri de interes