Oliviu Gherman a murit

Oliviu Gherman a murit la 90 de ani
Oliviu Gherman a murit la 90 de ani

Fostul preşedinte al Senatului Oliviu Gherman a murit, la vârsta de 90 de ani, a anunţat marţi fostul premierul Adrian Năstase pe blogul său.

”A murit, la 90 de ani, Oliviu Gherman. Un intelectual, un om desăvârşit. Personalitate inteligentă, calmă. Un politician înţelept. Ani de zile, începând din 1992, am lucrat în ‘tandem’. Ca prieteni.  El era preşedinte al FDSN, eu preşedinte executiv. El era preşedinte al Senatului, eu preşedinte al Camerei (1992-1996). Colegi în acelaşi partid”, a scris Adrian Năstase marţi pe blogul personal.

Fostul prim-ministru a mai spus că Oliviu Gherman a avut o carieră politică şi legislativă de excepţie. El a făcut parte din echipa ce a fondat FDSN, devenită apoi PDSR şi, ulterior, PSD.

”Fizician remarcabil, profesor universitar, ambasador la Paris. O carieră politică şi legislativă de excepţie. Un model pentru o întreagă generaţie. Dumnezeu să-l odihnească! Condoleanţe întregii familii”, a conchis Năstase. 

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

oliviu ghermanoliviu gherman a murit
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes