Orban anunță că el și Cîțu nu susțin creşterea alocaţiilor de la 1 iulie

Orban anunță că el și Cîțu nu susțin creşterea alocaţiilor de la 1 iulie
Orban anunță că el și Cîțu nu susțin creşterea alocaţiilor de la 1 iulie

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a anunţat, joi, la Parlament, că este posibil ca în prima şedinţă a coaliţiei de guvernare să fie discutată situaţia alocaţiilor pentru copii. Liderul PNL a mai spus că atât el, cât şi premierul Florin Cîţu nu susţin o creştere a acestora de la 1 iulie.

„Cu siguranţă, chiar săptămâna asta ar fi trebuit (luată o decizie – n.r.), dar a apărut prezentarea publică a PNRR şi nu am mai ţinut şedinţa coaliţiei. Probabil, la prima şedinţă a coaliţiei vom discuta. Punctul nostru de vedere l-am exprimat, atât premierul Cîţu, cât şi eu, şi anume că susţinem formula care a fost adoptată în Senat. Acolo este OUG, este o lege de adoptare a OUG care a suferit un amendament în Senat şi, din punctul nostru de vedere, susţinem amendamentul în Senat, să nu existe creşterea de la 1 iulie. De altfel, am şi anunţat public că aceasta va fi poziţia noastră”, a declarat Orban, întrebat joi la Parlament despre decizia în privinţa reexaminării, la cererea preşedintelui KlausIohannis, a proiectului de lege privind creşterea alocaţiilor, care este în dezbaterea comisiei pentru muncă a Camerei.

Orban a mai afirmat, pe 24 mai, că nu sunt resurse pentru încă o majorare a alocaţiilor copiilor în acest an.

Pe 30 decembrie 2020, Senatul a adoptat, cu amendamente, OUG 123/2020 care prevede creşterea etapizată a alocaţiilor de stat pentru copii, ca urmare a reexaminării solicitate de şeful statului. Camera Deputaţilor este for decizional.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

1 iulie florin citu ludovic orban nu sustin majorarea alocatii copii
Daniela Arnautu

Alte stiri de interes