Orban anunță că își dă demisia din funcţia de preşedinte al Camerei, dar și ruptura de Klaus Iohannis

Ludovic Orban a declarat sâmbătă, după ce a pierdut alegerile pentru un nou mandat la conducerea PNL în faţa lui Florin Cîţu, că demisia sa din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor va fi luni pe masa preşedintelui ales Florin Cîţu. „Din momentul de faţă între Ludovic Orban şi Klaus Iohannis nu mai există niciun parteneriat”, a mai spus Orban.

„Încep prin a le mulţumi celor aproape 1.900 de colegi care mi-au acordat încrederea în condiţiile în care s-a desfăşurat acest Congres. Îl felicit pe Florin Cîţu pentru alegerea ca preşedinte al PNL. De 31 de ani am apărat valorile liberale şi am acţionat constant pentru a pune în practică un ideal al politicilor liberale. Voi rămâne consecvent, îmi voi păstra convingerile pentru apărarea democraţiei, a drepturilor şi valorilor individuale şi valorilor liberale şi voi continua să acţionez alături de colegii mei. Demisia mea din funcţia de preşedinte al Camerei Deputţailor va fi luni, la prima oră, pe masa preşedintelui ales Florin Cîţu şi vreau să vă mai spun un lucru. Din momentul de faţă între Ludovic Orban şi Klaus Iohannis nu mai există niciun parteneriat”, a afirmat Ludovic Orban, la Congresul PNL, după alegerea lui Florin Cîţu în funcţia de preşedinte al partidului.

Premierul Florin Cîţu este noul preşedinte al PNL, el având aproximativ 1.000 de voturi în faţa lui Ludovic Orban, conform rezultatului oficial anunţat de către Theodor Stolojan.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

orban demisie camera deputatilor orban ruptura iohannis presedinte camera deputatilor
Cristian Saghin
Cristian Saghin este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experienta de peste 30 de ani în presa. De profesie inginer, a prins gustul presei imediat după Revoluție, trecând de la reporter... până la redactor șef... Este editorul general al site-ului stiripescurt.ro

Alte stiri de interes