Politica

Orban explicații legate de procedura de demitere a Avocatului Poporului: Am înţeles că se face o analiză mai detaliată a activităţii acestuia

Orban explicații legate de procedura de demitere a Avocatului Poporului: Am înţeles că se face o analiză mai detaliată a activităţii acestuia
Orban explicații legate de procedura de demitere a Avocatului Poporului: Am înţeles că se face o analiză mai detaliată a activităţii acestuia

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a afirmat, vineri, că se face o analiză mai detaliată a activităţii Avocatului Poporului şi din acest motiv nu a fost finalizat de către Comisiile juridice raportul legat de procedura declanşată de demitere a acestuia.

Ludovic Orban a fost întrebat vineri, de ce comisiile juridice nu au venit cu raportul legat de activitatatea Avocatului Poporului, având în vedere că termenul dat de Birourile Permanente Reunite era 31 martie. 

“Aşteptăm raportul, termenele pe care le-am stabilit în birourile permanente reunite sunt nişte termene care arată intenţia birourilor permanente reunite, am înţeles că se face o analiză mai detaliată a activităţii Avocatului Poporului şi din cauza asta încă nu s-a finalizat raportul privitor la procedura declanşată de demitere a Avocatului Poporului”, a declarat Orban. 

El a mai fost întrebat în ce stadiu sunt negocierile pentru viitorul nume al Avocatului Poporului,  afirmând: “Suntem în discuţii”.

Demersurile de revocare a lui Renate Weber din funcţia de Avocat al Poporului au început în luna februarie.

În replică, Weber declara la jumătatea lunii martie că instituţia pe care o reprezintă „nu este un apendice al Guvernului” şi că nu trebuie să „mângâie pe creştet” Executivul. Ea susţinea că nu are motive să demisioneze din funcţie.

Avocatul Poporului este numit pe o durată de 5 ani de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună. Mandatul Avocatului Poporului poate fi reînnoit o singură dată.

Mandatul Avocatului Poporului încetează înainte de termen în caz de demisie, revocare din funcţie, incompatibilitate cu alte funcţii publice sau private, imposibilitate de a-şi îndeplini atribuţiile mai mult de 90 de zile, constatată prin examen medical de specialitate, ori în caz de deces.

Revocarea din funcţie a Avocatului Poporului, ca urmare a încălcării Constituţiei şi a legilor, se face de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi, la propunerea birourilor permanente ale celor două Camere ale Parlamentului, pe baza raportului comun al comisiilor juridice ale celor două Camere ale Parlamentului.

Actualul Avocat al Poporului, Renate Weber, a fost numită în funcţie în iullie 2019.

Comenteaza cu profilul facebook

Alte știri de interes

Ce a declarat Marcel Ciolacu despre „tâmpeniile” făcute de către Voiculescu, după o criză de pubertate politică

Gloria Pascu

Ministrul Drulă primele declarații despre conflictul cu Cîţu: Nu vreau să mai redeschidem răni

Mihnea Tudor

PNL, USR PLUS şi UDMR au căzut la pace cu privire la un act adiţional la Acordul de guvernare, potrivit căruia deciziile politice majore se iau cu acordul formaţiunilor din coaliţie

Daniela Arnăutu

Ședință de foc în Coaliție – Moşteanu: Premierul este primul răspunzător de îndeplinirea planului de guvernare

Mihnea Tudor

Noul ministru al Sănătății… Vlad Voiculescu: Această variantă nu este scoasă de pe masă

Mircea Furdu

Simonis anunță că senatorii PSD vor vota pentru încuviinţarea punerii lui Bodog la dispoziția instanței

Daniela Arnăutu

Acest website sau tool-urile externe, folosesc cookie-uri necesare pentru buna lui functionare, in scopurile descrise in politica de cookie-uri. Pentru a afla mai multe despre acestea si despre modul in care poti sa revoci acordul pentru cookie-urile folosite, te rugam sa consulti Politica de COOKIES. Prin inchiderea acestui mesaj de notificare sau continuarea navigarii in website in orice fel, iti dai acceptul pentru folosirea de cookie-uri. DE ACORD Termeni si conditii »