Orban susține că România ar fi ajuns Italia la pătrat, dacă nu se luau măsuri dure la început de epidemie

Ludovic Orban a afirmat, duminică, la un post tv, că România ar fi ajuns „Italia la pătrat”, dacă autoritățile nu ar fi impus măsuri de izolare și carantinare. Premierul a adăugat că în acest context că nu înțelege decizia CCR, așa cum nu a fost „corectă” nici decizia CCR privind amenzile.

Noi, dacă nu luam măsura izolării şi carantină, România era Italia la pătrat, pentru că noi am avut peste 1,7 milioane de români, între 26 februarie şi 1 iunie, care au venit din ţări în care epidemia era extrem de puternică şi pentru care, dacă nu aveam la dispoziţie posibilitatea de a lua măsura izolării sau carantinării, practic, oameni infectaţi ar fi circulat în societate şi ar fi răspândit virusul”, a declart Orban, la Realitatea Plus.

Legat de posibilitatea apariției unui al doilea val al epidemiei cu noul coronavirus, Orban a spus:

”Aici opiniile sunt foarte diferite asupra acestui subiect. Încă nu este vorba de un val doi. Ca să vină un val doi, trebuie să treacă primul val. Primul val nu a trecut, iar ce se întâmplă în România este, într-o anumită măsură, firesc. Totuşi, românii au fost supuşi la măsuri de restricţii, care sunt foarte greu de acceptat. Deşi noi am avut un plan de relaxare în trepte, un plan gradual, un plan gândit care să permită reluarea activităţilor în ordinea descrescătoare a riscului epidemiologic, există o relaxare şi o atitudine de neglijare a pericolului ca să spun aşa. Aceasta atitudine a fost în mare parte generată şi de foarte multe luări poziţii, din păcate, din partea unor lideri politici iresponsabili, care au îndemnat oamenii să nu respecte regulile, care au bagatelizat în discursurile publice pericolul şi care au determinat pe foarte mulţi români să nu perceapă la adevărata gravitate riscul acestei epidemii.”

Până astăzi, 28 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 26.313 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 18.814 au fost declarate vindecate și externate.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

coronavirus romaniaitalia la patratizolare si carantinareludovic orban
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes