Orban: Trebuie schimbată componenţa CCR, trebuie eliminaţi politrucii de acolo

Ludovic Orban a declarat că s-au stabilit alegerile parlamentare pentru data de 6 decembrie, în baza prevederilor constituţionale şi în baza legislaţiei în vigoare.

Orban a criticat deciziile Curţii Constituţionale şi a arătat că trebuie schimbată componenţa acesteia, pentru a elimina ”politrucii”:

”Din punctul meu de vedere 6 decembrie este data constituţională şi legală. Noi am stabilit alegerile în data de 6 decembrie în baza prevederilor constituţionale şi în baza legislaţiei aflată în vigoare în momentul la care am stabilit data de 6 decembrie. Aduc aminte că mandatul actualului Parlament expiră pe data de 20 decembrie, a trebuit să respectăm prevederea constituţională care spune că preşedintele trebuie să convoace în maximum 20 de zile de la data alegerilor Parlamentul nou ales. Deci singura dată care era conformă cu prevederile legale era data de 6 decembrie. Prelungirea mnadatului actualului Parlament nu se poate face în orice condiţii”, a declarat Orban, la Digi24, joi seară.

Decizii abracadabrante

Orban a mai declarat că deciziile Curţii Constituţionale a României (CCR) sunt abracadabrante şi că aceasta încalcă chiar Constituţia ţării.

”Daţi-mi voie să spun câteva cuvinte despre decizia Curţii Constituţionale care mi se pare abracadabrantă, mi se pare o încălcare flagrantă a Constituţiei de către organismul care trebuie să fie paznicul Constituţiei. Aşa ceva, vă mărturisesc, trebuie schimbat ceva, nu se mai poate aşa. Trebuie schimbată componenţa Curţii Constituţionale, trebuie eliminaţi politrucii de acolo, trebuie să intre numai magistraţi cu carieră serioasă în spate, nu oameni care au făcut politică şi sunt numiţi acolo ca să răspundă la comenzi politice. ca să nu spun că multe din deciziile alea vin împotriva intereselor fundamentale ale României. Vă dau numai decizia legată de lipsirea autorităţilor sanitare şi a Guvernului de orice mijloc de a opri răspândirea virusului care a provocat o creştere, cea mai spectaculoasă creştere a numărului de cazuri. În săptămâna de dinainte de decizie aveam 370 de cazui în medie pe zi în săptămâna anterioară şi am sărit la în jur de 1.300 de cazuri la momentul la care s-a adoptat legea în perioada aia de 21 de zile în care a fost vid legislativ şi noi practic nu am putut să luăm nicio măsură, nici privitoare la persoanele diagnosticate pozitiv, nici privitoare la persoanele de contact pentru care se dispune carantinarea la domiciliu şi alte măsuri”, a declarat Orban.

Premierul a mai declarat că Parlamentul şi-a arogat dreptul de a stabili data alegerilor în condiţiile în care parlamentarii nu răspund pentru votul lor în Parlament.

”Repet, eu nu pot să înţeleg o asemenea decizie, deci noi am atacat, noi, Guvernul, am atacat la CCR legea prin care Parlamentul, o majoritate parlamentară, şi-a arogat dreptul de a stabili data alegerilor. Adică Parlamentul şi-a arogat dreptul de a stabili data alegerilor. Vă dau un singur exemplu pe care l-am scris acolo: parlamentarii nu răspund pentru votul lor în Parlament şi pentru opiniile lor politice. Ce se întâmplă dacă o majoritate parlamentară nu pune pe ordinea de zi proiectul de lege privitor la stabilirea datei alegerilor? Ce se întâmplă? Că nimeni nu răspunde, niciun parlamentar dintr-o majoritate, care e interesul unui parlamentar? Să prelungească mandatul cât mai mult, mai ales dacă nu va mai fi pe listă în alegerile parlamentare. Deci nu există niciun fel de responsabilitate pentru parlamentarii individuali care pot să împiedice organizarea de alegeri libere pentru alegerea celui mai important for reprezentativ în statul român”, a mai declarat Orban.

Primul ministru a adăugat că judecătorii CCR ”dau pe bandă rulantă decizii care nu au nicio legătură cu Constituţia României şi cu democraţia”.

„Noi am atacat şi Curtea de pronunţă pentru valabilitatea hotărârii de guvern care a fost luată în baza Constituţiei României, pe baza prevederilor constituţionale şi în baza legilor aflate în vigoare la momentul hotărârii de guvern. O asemenea inepţie nu am văzut în viaţa mea. De ce? Că dă ordin Florin Iordache şi cu alţii, către Dorneanu şi către judecătorii care au fost numiţi politic, care dau pe bandă rulantă decizii care nu au nicio legătură cu Constituţia României şi cu democraţia? Păi majoritatea asta toxică, care este rezultatul alegerilor din 2016, cu Dragnea care povestea la tablă cum cresc toate, salarii, pensii, majoritatea asta toxică distrugea România. Se comportă ca un inamic intern. Noi nu mai avem nevoie de duşmani externi, că avem duşmani în ţară”, a mai precizat Orban.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

alegeri parlamentare decizii ccr orban ccr politruci ccr
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes