Ordinul lui Biden cu privire la obligativitatea vaccinării, suspendat de justiţia americană

O curte de apel federală americană a suspendat, sâmbătă, ordinul lui Joe Biden cu privire la obligativitatea vaccinării împotriva coronavirusului a angajaţilor întreprinderilor cu peste 100 de muncitori, a lucrătorilor din domeniul medical şi a salariaţilor subcontractanţilor agenţiilor federale.

Decizia vine după ce numeroase state conduse de republicani au contestat noua regulă care ar urma să intre în vigoare la 4 ianuarie.

Potrivit Reuters şi AFP, curtea de apel a suspendat ordinul considerând că s-au prezentat de către contestatari argumente “din care se înţelege că sunt grave probleme constituţionale şi procedurale” în textul guvernamental. Astfel, ordinul a fost suspendat, în aşteptarea unei examinări pe fond.

Suspendarea vine la doar două zile după ce administraţia Biden anunţa că zeci de milioane de salariaţi americani sunt obligaţi să se vaccineze împotriva covid-19 până la 4 ianuarie, în caz contrar ei  trebuind să se testeze cu mare regularitate (cel puţin o dată pe săptămână).

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

obligativitate vaccinareordin bidenvaccinare obligatorie
Cristian Saghin
Cristian Saghin este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experienta de peste 30 de ani în presa. De profesie inginer, a prins gustul presei imediat după Revoluție, trecând de la reporter... până la redactor șef... Este editorul general al site-ului stiripescurt.ro

Alte stiri de interes