Ordonanţă de urgenţă pentru reorganizarea ANAF. Sunt prevăzute achiziţii pentru Sistemul naţional RO e-Sigiliu

Guvernul a adoptat, joi, ordonanţa de urgenţă privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii instituţionale a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, reorganizarea activităţii acesteia precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

Actul normativ aprobă o serie de măsuri necesare pentru consolidarea capacităţii instituţionale a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscala (ANAF), mai arată comunicatul de presă al Executivului.

Reorganizarea ANAF va conduce la creşterea eficienţei colectării veniturilor la bugetul general consolidat şi asigurarea unei coordonări integrate a activităţii administraţiei fiscale în acţiunea de combatere a fraudei şi evaziunii fiscale.

Va fi reorganizată activitatea Direcţiei generale antifraudă fiscală (DGAF). Activitatea operativă a DGAF se aşază pe structuri judeţene de antifraudă fiscală, măsură care va duce la eficientizarea activităţii, operativitatea verificărilor şi creşterea calităţii controalelor, mai indică sursa citată.

Totodată, pentru ANAF şi Autoritatea Vămilor din România, care au atribuţii de prevenire şi combatere a evaziunii fiscale şi a fraudei fiscale şi vamale, este prevăzută achiziţionarea de dotări corespunzătoare, pentru îndeplinirea responsabilităţilor şi a misiunilor stabilite prin Sistemul naţional RO e-Sigiliu.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

reorganizare anafsistem rosigiliu
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes