Parizer pentru copii, retras de pe piață pentru suspiciunea de contaminare cu metale grele

Parizer pentru copii, retras de pe piață pentru suspiciunea de contaminare cu metale grele
Parizer pentru copii, retras de pe piață pentru suspiciunea de contaminare cu metale grele

Două dintre cele mai populare mezeluri pentru copii au fost retrase de pe piață după ce s-a descoperit că ar putea fi contaminate cu metale grele. Producătorul a anunțat retragerea parizerului de pui și de porc din magazine și îi sfătuiește pe oameni să le arunce sau să le returneze dacă le au acasă.

”În primul rând aș vrea să atrag atenția că este o măsură de prevenție a producătorului ca urmare a unei defecțiuni la o linie de feliere și ambalare pentru a exclude posibilitatea ca pe suprafața unor produse să existe urme minime de praf de metal. Nu este vorba despre reziduuri de metale grele în produs.

Ca urmare a acestui risc minim, producătorul a inițiat procedura de retragere. Acest lot are în jur de 60.000 de bucăți, 40.000 au fost puse sub sechestru în depozitul producătorului, urmând a fi incinerate. Restul de 20.000 au fost ieri și alaltăieri retrase de la comercializare.

Echipe de la ANSVSA au fost la lanțurile de supermarketuri, au supervizat retragerea, iar acolo unde am fost sesizați că încă mai există pe raft acel produs, supermarketul a fost sancționat cu 40.000 de lei pentru neglijența unui angajat de a nu retrage acel produs”, a declarat Mihai Ponea, director ANSVSA, la Antena 3.

”Producătorul a inițiat foarte repede această retragere și, în proporție de peste 95% au fost retrase de pe piață, dar repet, este o măsură de protecție. Marea majoritate a lotului a fost retrasă de la comercializare”, a mai precizat directorul ANSVSA.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

ansvsacontaminat metale greleparizer copiiparizer copii retras vanzare
Daniela Arnautu

Alte stiri de interes