Parlamentul îşi reia activitatea, de miercuri. Camera Deputaţilor şi Senatul vor avea fiecare plen, în noua sesiune a Legislativului

Camera Deputaţilor a fost convocată în prima sesiune ordinară a acestui an şi va avea un plen, miercuri de la ora 16.00, arată un anunţ de presă al forului legislativ. Anterior, de la ora 13.30, va avea loc şi o şedinţa a Biroului permanent al Camerei, în vechea componenţă. Preşedinta interimară a Senatului Alina Gorghiu a precizat, luni la Digi 24, că Senatul va începe tot miercuri activitatea, reunindu-se într-un plen miercuri, de la ora 12.00.

Tot miercuri, în şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor vor fi aleşi membrii noului Birou permanent, respectiv vicepreşedinţii, secretarii şi chestorii acestui for.

„Potrivit articolului 24 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, alegerea acestora se face la propunerea grupurilor parlamentare, în conformitate cu ponderea acestora, potrivit configuraţiei politice a Camerei Deputaţilor şi negocierii liderilor grupurilor parlamentare. Conform aceluiaşi Regulament, lista candidaţilor propuşi pentru Biroul permanent se supune în întregime votului Camerei Deputaţilor şi se aprobă cu votul deschis al majorităţii deputaţilor prezenţi”, arată comunicatul de presă al forului legislativ.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

parlamentprima sesiunesesiune legislativa
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes