Patru morţi şi trei răniţi grav după ce două elicoptere s-au ciocnit în Australia în apropierea unui centru de distracţii – FOTO

Două elicoptere s-au ciocnit în aer, luni, în apropierea unei atracţii turistice populare din regiunea Gold Coast, statul Queensland, din Australia, patru persoane pierzându-şi viaţa şi trei fiind grav rănite, relatează BBC.

Serviciile de urgenţă au fost chemate la locul accidentului, în apropiere de parcul tematic Sea World, în jurul orei locale 14.00, a declarat Gary Worrell, inspector interimar la poliţia din Queensland într-o conferinţă de presă.

Oficialul a precizat că cele două aeronave au aterizat forţat după coliziune. “Ca urmare a incidentului, patru persoane şi-au pierdut viaţa astăzi”, a anunţat inspectorul.

La bordul celor două aeronave se mai aflau nouă pasageri, trei dintre ei – o femeie şi doi băieţi – fiind transportaţi la spital în stare critică. Ceilalţi au fost şi ei răniţi, în special de cioburi.

Cele patru victime care au murit, precum şi cei trei răniţi grav se aflau la bordul aceleiaşi aeronave.

Accidentul a avut loc într-o zonă cu acces dificil pentru ambulanţe, pe o fâşie de nisip înconjurată de apă. Imaginile de la locul accidentului arată resturi împrăştiate în zonă şi un elicopter deformat, care pare să se di răsturnat chiar vizavi de centrul Seaworld. Celălalt elicopter are logo-ul popularului parc marin inscripţionat pe partea laterală şi pare să fi aterizat în siguranţă după coliziune.

Cercetările iniţiale sugerează că un elicopter decolase şi celălalt ateriza când s-au ciocnit.

Seaworld Drive, principala cale de acces la parcul marin, a fost închisă circulaţiei de către poliţia locală. Şoferii şi pietonii au fost sfătuiţi să evite zona.

Anchetatori ai autorităţillor din domeniul transporturilor din Brisbane şi Canberra sunt trimişi la faţa locului pentru a aduna probe, a examina epavele şi a intervieva martorii oculari.

Regiunea australiană Coasta de Aur se află în prezent în plin sezon turistic, copiii fiind în vacanţa de vară.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

ciocnire elicoptere elicoptere australia
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes