Descoperire excepţională în Pompei a unui fastuos car ceremonial roman

Parcul arheologic al oraşului antic Pompei, cel mai vizitat din lume, a anunţat într-un comunicat că a descoperit vestigiile excepţionale ale unui vechi car de ceremonie din epoca romană, scrie Le Figaro.

Păstrat excepţional de proprietăţile tufului vulcanic, obiectul a fost îngropat în secolul I după Hristos, în timpul erupţiei Vezuviului.

Dezgropat din ianuarie cu precauţie, vehiculul a fost găsit pe locul vilei Civita Giuliana, la 700 de metri nord-vest de vechiul oraş Pompei. 

Carul, cu patru roţi, este prevăzut cu un decor bogat în bronz şi cositor compus dintr-o friză, precum şi din medalioane.

Conservat minunat, acest ornament de pe spatele vehiculului este încărcat cu scene erotice populate de nimfe şi satiri.

În camera vilei în care a fost descoperit carul au fost găsiţi trei cai în 2018, inclusiv unul încă înhămat. Camera în care se afla carul este un portic din lemn pe două niveluri care dă într-o curte a vilei.

Extrem de fragil, carul a fost transmis în laboratorul parcului arheologic din Pompei unde urmează să fie restaurat în următoarele luni. 

Această descoperire vine într-un moment în care este intensificată lupta împotriva jafurilor din apropierea siturilor istorice italiene.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

car romandescoperire pompeiparc arheologic pompeipompeivestigii pompei
Cristian Saghin
Cristian Saghin este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experienta de peste 30 de ani în presa. De profesie inginer, a prins gustul presei imediat după Revoluție, trecând de la reporter... până la redactor șef... Este editorul general al site-ului stiripescurt.ro

Alte stiri de interes