Pelerinaj Sfânta Parascheva – IPS Teofan, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei: Este pentru prima dată, cred, în istoria Moldovei, când se întâmplă aşa ceva

Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, IPS Teofan, susţine că interdicţia pelerinilor din afara Iaşiului de a se închina la moaştele Sfintei Parascheva este “efectul unei măsuri discriminatorii” şi “o situaţie foarte greu de înţeles şi de acceptat”. “La durerea provocată de faptul că mulţi semeni de-ai noştri sunt atinşi de noua epidemie se mai adaugă şi decizia autorităţilor de a interzice celor care nu au domiciliul în Iaşi să pătrundă în spaţiul Mitropoliei, unde se află racla cu sfintele moaşte ale Sfintei Cuvioase Parascheva”, spune el.

“Moldova trăieşte în aceste zile una dintre cele mai triste perioade din istoria sa. La durerea provocată de faptul că mulţi semeni de-ai noştri sunt atinşi de noua epidemie se mai adaugă şi decizia autorităţilor de a interzice celor care nu au domiciliul în Iaşi să pătrundă în spaţiul Mitropoliei, unde se află racla cu sfintele moaşte ale Sfintei Cuvioase Parascheva. Interdicţia este respectată până-ntr-atât încât s-a ajuns ca în jurul Mitropoliei să fie mai mulţi reprezentanţi ai forţelor de ordine decât închinători. Este efectul unei măsuri discriminatorii, care încalcă numeroase prevederi legale şi principii internaţionale ce protejează libertatea de manifestare religioasă. Este o situaţie foarte greu de înţeles şi de acceptat”, afirmă mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, IPS Teofan.

Înaltul prelat aminteşte că pelerinii care vin în Iaşi cu diferite motive nu se pot închina la Sfânta Parascheva şi că “este pentru prima dată, cred, în istoria Moldovei, când se întâmplă aşa ceva”.

“Au fost invazii, războaie, molime de tot felul, regimuri totalitare. Sfintele moaşte ale Sfintei Cuvioase Parascheva au fost dintotdeauna izvor de alinare, de vindecare şi de întărire, iar oamenilor li s-a permis să se apropie de ele. Astăzi, au ajuns să fie considerate sursă de contaminare. De şapte luni, Biserica s-a implicat cu toate forţele sale pentru ocrotirea sănătăţii oamenilor. Şi o va face în continuare. Credincioşii au suportat restricţii severe privind libertatea de manifestare a convingerilor religioase în numele luptei împotriva molimei. Totul are, însă, o limită peste care, dacă se trece, nu este bine pentru nimeni. Îi rog pe preoţii şi credincioşii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, precum şi pe toţi închinătorii care obişnuiau să vină în această perioadă la sfintele moaşte ale Sfintei Cuvioasei Parascheva să mă ierte pentru neputinţa de a le facilita accesul la închinare, după rânduiala Bisericii. Îi rog pe toţi să transforme această durere în vreme de pocăinţă, de rugăciune şi de fapte bune”, spune IPS Teofan.

El îi îndeamnă pe preoţi să slujească zilnic Sfânta Liturghie în această perioadă:

“În bisericile de parohie şi mănăstiri să se săvârşească slujba Paraclisului şi Acatistului Sfintei Cuvioase Parascheva. (…) Sărbătoarea Sfintei Parascheva să fie precedată şi urmată de câteva zile de post, dacă se poate, ajunare până la apusul soarelui din partea celor sănătoşi, precum şi de multe fapte de milostenie. Totul pentru ca Dumnezeu să-şi întoarcă privirea spre noi, Sfânta Parascheva să ne ierte, personalul medical să fie încurajat şi apreciat cum se cuvine, oamenii să împlinească ceea ce trebuie pentru ocrotirea sănătăţii lor şi a semenilor, iar autorităţile să aibă înţelepciunea unor decizii care să ţină cont şi de amploarea epidemiei, dar şi de faptul că există şi numeroase persoane în această ţară care au credinţă în Dumnezeu şi în puterea tămăduitoare a rugăciunii sfinţilor”, mai spune mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, IPS Teofan.

Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a comunicat, miercuri seară, că singurul eveniment religios care va fi organizat la Iaşi de Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva va fi Sfânta Liturghie din 14 octombrie, racla urmând să rămână în clădirea catedralei pe toată durata sărbătorilor.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

interzis pelerinaj iasiIPS Teofanmitropolitul Moldovei şi BucovineiPelerinaj Sfânta Paraschevasfanta parascheva
Gloria Pascu
Gloria Pascu este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, acoperind o varietate de domenii, de la politică și justiție, la actualitate, lifestyle, știri externe sau sport, cu o experinta de peste 5 ani, în branșă.

Alte stiri de interes