„Pentru că îmi place să mă joc cu focul, am venit la MasterChef”. Chefii încep să rămână fără șorțuri

Chefii încep să rămână fără șorțuri, ceea ce înseamnă că mai sunt doar câteva locuri în bucătăria MasterChef, acolo unde concurenții urmează să se lupte, sub presiune, în următoarea probă pentru a ajunge în top 20. Diseară, de la 20:30, urmează o nouă rundă a audițiilor, iar cei care demonstrează că merită, vor primi o șansă.

Tensiunea este din ce în ce mai mare, iar stresul de a face un preparat care să impresioneze și să gătească în fața celor care le vor decide viitorul în competiție, îi va lăsa pe concurenți fără respirație. „Pur și simplu am clacat!”; „Am trecut de la agonie, la extaz”; „Simit că-mi îngheață sângele” – sunt câteva dintre stările pe care le vor simți participanții în fața juriului.

„Am făcut înconjurul Pămânutului de 120 de ori. Și pentru că îmi place să mă joc cu focul, am venit la MasterChef să le arăt chefilor că pot pregăti un preparat deosebit din călătoriile mele”, va spune o concurentă încrezătoare care povestește că „a purtat multe pălării” până și-a găsit vocația.

Pasiunea, amintirea de când găteau cu bunicii sau nevoia de a se descurca singuri, de la vârste fragede, îi va determina să dea ce au mai bun și să reușească să facă din pasiunea lor un stil de viață. „Am fost nevoit de mic să gătesc. Îmi lăsau un caiet cu rețete și.. descurcă-te”, va povesti un bărbat despre momentul în care s-a apucat de gătit. Nu toți, însă, vor avea potențial de MasterChef, iar pentru ei drumul se va opri diseară. „Nu ne pune carne crudă în farfurie! Eu nu mănânc porc crud!”; „Din partea mea, aveți un mare nu. Nu aveți ce căuta în bucătărie” – vor spune chefii.

Noi farfurii spectaculoase își vor croi drum în competiția MasterChef! Nu ratați diseară, de la 20:30, o ediție plină de suspans, dar și cu momente amuzante, unde se va decide cine este cu un pas mai aproape de a fi un adevărat bucătar.

Noul episod este disponibil acum pe VOYO! Emisiunea poate fi vizionată cu 24 de ore înaintea difuzării la TV.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

ma joc cu foculmasterchefsort masterchef
Gloria Pascu
Gloria Pascu este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, acoperind o varietate de domenii, de la politică și justiție, la actualitate, lifestyle, știri externe sau sport, cu o experinta de peste 5 ani, în branșă.

Alte stiri de interes