Este pentru prima dată când Televiziunea Română organizează cinci semifinale ale acestei competiţii muzicale, dedicate sărbătoririi Centenarului, a de declarat Directorul general interimar al TVR, Doina Gradea
“Anul acesta, Eurovision este un spectacol cu totul şi cu totul special. Este pentru prima dată când Televiziunea Română organizează cinci semifinale, pe care le dedicăm sărbătoririi Centenarului. Sloganul este ‘Eurovision uneşte România’ şi am vrut să fim prezenţi cât mai aproape de publicul nostru, de români, în cât mai multe oraşe din ţară. Din păcate, ne-am limitat la cinci, am fi vrut să fim în 100 de localităţi. În organizarea Eurovision am implicat toate cele cinci studiouri teritoriale ale Televiziunii Române”, a declarat Doina Gradea.
Semifinalele şi finala Selecţiei Naţionale Eurovision se vor desfăşura pe parcursul lunilor ianuarie şi februarie, în şase oraşe din România – Focşani (21 ianuarie), Timişoara (28 ianuarie), Turda (4 februarie), Craiova (11 februarie) şi Sighişoara (18 februarie).
Pe parcursul celor cinci semifinale, juriul, format din Marian Ionescu, Ilinca Băcilă, Nicu Patoi, Liliana Ştefan şi Viorel Gavrilă, va decide cele 15 piese care vor intra în finala Eurovision România.
Toate cele 60 melodii calificate în semifinale sunt încărcate pe site-ul dedicat, eurovision.tvr.ro, unde pot fi accesate şi alte detalii privind concursul.
Sub sloganul “All aboard”, Eurovision Song Contest 2018 va aduce, pe scena din Lisabona, reprezentanţii celor 42 de ţări înscrise în competiţie: Albania, Armenia, Australia, Austria, Azerbaidjan, Belarus, Belgia, Bulgaria, Croaţia, Cipru, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Georgia, Grecia, Ungaria, Islanda, Irlanda, Israel, Italia, Letonia, Lituania, Malta, Moldova, Muntenegru, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, România, Rusia, San Marino, Serbia, Slovenia, Spania, Suedia, Elveţia, Ucraina, Marea Britanie.
Semifinalele concursului vor avea loc pe 8 şi 10 mai, iar finala – pe 12 mai
Eurovision este o competiţie muzicală internaţională, organizată de European Broadcasting Union (EBU), cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din Europa. Prima ediţie a avut loc în 1956, la Lugano, în Elveţia. Difuzat fără întrerupere, timp de 60 de ani, show-ul a devenit unul dintre cele mai longevive şi mai urmărite programe de televiziune din lume. Printre artiştii care au urcat, de-a lungul anilor, pe scena Eurovision se numără ABBA, Julio Iglesias, Celine Dion, Johnny Logan.
Citeste si:
-
[relink id=”1004″]
- [relink id=”982″]
- [relink id=”935″]
- [relink id=”2120″]
Televiziunea Română, membră a EBU, este organizatoarea Selecţiei Naţionale şi participă la competiţia europeană din anul 1993.
Cele mai bune performanţe ale României la acest concurs au fost: de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem – Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi – Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu – Atena, 2006). Melodia românească cu cel mai mare punctaj obţinut în finala Eurovision (172 de puncte) este Tornero, interpretată de Mihai Trăistariu.
Eurovision Song Contest 2017 a avut loc la Kiev, cu semifinalele pe 9 şi 11 mai şi finala pe 13 mai. Reprezentanţii României, Ilinca şi Alex Florea, au obţinut poziţia a şaptea, cu un total de 282 de puncte, cea mai bună clasare a României în concurs, de la succesul obţinut de Paula Seling şi Ovi la ediţia din 2010 şi a patra în istoria participării României la Eurovision.
Comenteaza cu profilul facebook