Percheziţii DNA într-un dosar de corupţie, desfăşurate cu sprijin SUA. Vizate, 26 de locuinţe şi sedii de firme și Baza militară americană de la Mihail Kogălniceanu

Procurorii DNA au făcut joi 26 de percheziţii la locunţele unor persoane fizice şi la sedii de firme, cu sprijin din partea autorităţilor judiciare SUA, anunţă instituţia. G4Media relatează, citând surse judiciare că au avut loc percheziţii și la Baza militară americană de la Mihail Kogălniceanu, fiind vizate contracte de achiziţii.

”Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate celor de corupţie efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie.  În cursul zilei de 29 septembrie 2022, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, s-au efectuat 26 de percheziţii domiciliare în câteva zeci de locaţii reprezentând domiciliile unor persoane fizice şi sediile unor societăţi comerciale”, a transmis vineri DNA.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea autorităţilor judiciare SUA.

”Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, precizează instituţia.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

baza kogalniceanudosar coruptieperchezitii dna
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes