Social

Peste 100 de hoteluri de pe litoral așteaptă turiștii de Paști și 1 Mai

Peste 100 de hoteluri de pe litoral așteaptă turiștii de Paște și 1 Mai
Peste 100 de hoteluri de pe litoral așteaptă turiștii de Paște și 1 Mai

Unităţile de cazare din staţiunile autohtone de la Marea Neagră se pregătesc pentru deschiderea oficială a sezonului estival la data de 1 Mai, care, în acest an, coincide cu sărbătorile pascale, peste 100 de hoteluri urmând să primească primii turişti în această minivacanţă, anunţă Litoralulromanesc.ro. 

Hotelurile se vor redeschide cu respectarea restricţiilor în vigoare care prevăd funcţionarea la o capacitate de cazare de 70%, servirea meselor pe terase, dezinfectarea şi igienizarea tuturor spaţiilor, purtarea măştilor.

“În această perioadă, atât hotelierii, cât şi proprietarii de terase şi magazine de pe litoral lucrează intens şi se pregătesc de deschidere: spaţiile verzi sunt amenajate, se fac lucrări de cosmetizare, curăţenie şi igienizare. E un entuziasm general şi toată lumea aşteaptă cu bucurie şi nerăbdare primii turişti din sezon cu atât mai mult cu cât anul trecut litoralul a fost închis pe perioada sărbătorilor de Paşti şi 1 Mai”, afirmă Ionuţ Nedea, CEO Litoralulromanesc.ro.

Ca noutate faţă de sezonul 2020, pentru aceste sărbători este deja instituită măsura care prevede limitarea cazărilor la 70% din capacitatea hotelurilor. Pentru servirea meselor, hotelierii vor deschide terasele şi vor pregăti încălzitoare pentru confortul turiştilor. Majoritatea hotelurilor sau restaurantelor de pe litoral deţin terase spaţioase. În plus, se vor deschide si unităţile de alimentaţie publică ce nu aparţin de hoteluri, astfel încât turiştii să aibă mai multe opţiuni.

“Restricţiile sunt cele cu care ne-am obişnuit deja în viaţa de zi cu zi şi care sunt valabile în toată ţara. Ceea ce sperăm este ca autorităţile să elimine obligativitatea purtării măştii pe plajă, aşa cum s-a întâmplat şi vara trecută, mai ales că studiile arată că transmiterea virusului în aer liber este mult încetinită. Aşteptăm adoptarea acestei măsuri cât mai repede, astfel încât toţi românii care petrec vacanţa pe litoral să se bucure de clipe de relaxare de care toţi avem atât de mare nevoie”, adaugă Ionuţ Nedea.

Până acum, deja sute de turiști și-au făcut rezervări

Întrucât Sărbătorile de Paşti şi 1 Mai coincid anul acesta, numeroşi hotelieri au venit în întâmpinarea românilor care vor să petreacă sărbătorile pascale la mare cu pachete care includ, pe lângă cazare, mesele complete servite sub formă de bufet suedez, cina în seara de Înviere, prânz festiv, diverse activităţi pentru copii, spectacole cu muzică live, sesiuni de masaj.

În ceea ce priveşte preţurile, un sejur de 3 nopţi de cazare pentru două persoane, fără mic dejun, costă de la 345 de lei la un hotel de 2 stele din Mamaia. La 3 stele în aceeaşi staţiune şi în aceleaşi condiţii, costul se ridică la 627 de lei. În sudul litoralului, tarifele pornesc de la 258 de lei pentru 3 nopţi de cazare în hoteluri de 2 şi 3 nopţi din Eforie Nord.

”Cei care optează pentru pachete complexe (toate mesele şi alte servicii) trebuie să achite pentru un sejur de 3 nopţi la 3 stele în Mamaia de la 915 lei, iar la 4 stele de la 1.008 lei. În sudul litoralului, la 3 stele, cu pensiune completă şi tratament, un sejur de 3 nopţi costă 1.338 lei pentru două persoane, iar un sejur cu all inclusive costă aproape 1.800 lei”, a transmis Litoralulromanesc.ro.

Până în prezent, câteva sute de turişti au rezervat deja sejurul la mare prin intermediul agenţiei Litoralulromanesc.ro, dar turoperatorul se aşteaptă ca vânzările să crească cu aproximativ o săptămână înainte de sărbători, când românii încep cu adevărat să-şi facă planuri pentru minivacanţă.

Comenteaza cu profilul facebook

Alte știri de interes

Directorul STB vrea o nouă politică de prețuri: Tarif orar de 3 lei pe mijloacele de transport în comun

Daniela Arnăutu

În București s-a tras cu pistolul asupra unui autobuz plin cu călători? După ce s-a spart geamul, polițiștii au descoperit o bilă metalică, posibil de la un pistol

Daniela Arnăutu

Percheziții la Neamț, inclusiv la o institutție publică, într-un dosar de infracțiuni silvice, corupție și fals

Daniela Arnăutu

Accident stupid în Cluj: O basculantă încărcată cu nisip s-a răsturnat peste un balcon de la parterul unui bloc

Daniela Arnăutu

Ileana Vulpescu a murit

Mircea Furdu

Pompierii și echipajele SMURD au reușit să salveze un muncitor care leșinase pe schelă, la 12 metri înălțime

Daniela Arnăutu

Acest website sau tool-urile externe, folosesc cookie-uri necesare pentru buna lui functionare, in scopurile descrise in politica de cookie-uri. Pentru a afla mai multe despre acestea si despre modul in care poti sa revoci acordul pentru cookie-urile folosite, te rugam sa consulti Politica de COOKIES. Prin inchiderea acestui mesaj de notificare sau continuarea navigarii in website in orice fel, iti dai acceptul pentru folosirea de cookie-uri. DE ACORD Termeni si conditii »