Recomandate Sanatate

Peste 650 de români s-au vindecat după ce au fost tratați cu plasmă convalescentă! Medicii recomandă tratamentul – VIDEO

Peste 650 de români s-au vindecat după ce au fost tratați cu plasmă convalescentă!
Peste 650 de români s-au vindecat după ce au fost tratați cu plasmă convalescentă!

De la începutul pandemiei până în prezent au fost instalate în România, prin donația Besmax Pharma Distribution, 26 de aparate de plasmafereză, cu care se colectează plasma cu anticorpi utilizată în taratamentul Covid-19.

”După mai bine de 8 luni de muncă am ajuns la aproape 10.000 de doze de plasmă convalescentă, recoltate de la donatorii români. Felicitări celor care au donat sânge sau plasmă convalescentă!”, anunță Florin Hozoc, CEO Besmax Pharma Distribution (BPHD).

Tot el detaliază cum au decurs ”ostilitățile”, pentru a învinge rigiditatea sistemului medical de la noi:

🥇 ”Există județe în care cadrele medicale din spitale și din centrele de transfuzie muncesc împreună și reușesc să mobilizeze mai bine donatorii. De asemenea, aceste județe sunt și cele care raportează cele mai multe persoane vindecate cu ajutorul plasmei convalescente.

⚠️ Peste 650 de români s-au vindecat după ce au fost tratați cu plasmă convalescentă. Din păcate, pentru că de multe ori plasma este foarte târziu administrată, mulți dintre cei care primesc acest tratament nu au reușit să învingă boala. Dar asta nu înseamnă că plasma nu este eficientă, ci doar că nu a fost administrată la timp.

☹️ De asemenea, există și județe unde, deși au primit gratuit echipamente de plasmafereză, medicii nu reușesc să colaboreze pentru a mobiliza donatorii convalescenți COVID-19, respectiv pentru a administra la timp plasma convalescentă acelor pacienți, care pot fi astfel ajutați să se vindece”, a declarat Florin Hozoc.

Dezinformare, în loc de informare corectă

Una dintre informațiile eronat apărute în spațiul public este aceea că plasma convalescentă ar fi fost eliminată din protocolul de tratament, lucru infirmat de Hozoc, care explică și care este realitatea:

😡 ”Dar poate cel mai grav este că, în ultimele ore se promovează în mod eronat ideea că plasma convalescentă a fost eliminată din noul Protocol de tratament al pacienților infectați cu SARS-COV-2. Dimpotrivă, așa cum am arătat deja într-o postare anterioară, noul Protocol aliniază tratamentele din România la practicile internaționale, respectiv recomandă administrarea precoce, la pacienții care au un răspuns imunitar insuficient:

📖 „Această metodă terapeutică ar trebui folosită cât mai precoce la pacienții cu forme potențial severe de COVID-19; întrucât disponibilul de plasmă de convalescent eficientă este limitat în perioada actuală, considerăm că această metodă terapeutică ar trebui să fie utilizată prioritar la pacienți la care profilul de răspuns inflamator-imun este unul deficitar, la care imunosupresia este contraindicată.” (vezi în foto extrase din noul Protocol publicat în MO):

🔬 Faptul că deocamdată studiile privind eficiența sunt contradictorii, nu înseamnă că plasma convalescentă nu este eficientă; ci doar că studiile suficient de ample și de riguroase sunt încă în derulare. Atât studiul condus de Oxford University (Recovery Trial), cât și cel coordonat de OMS încă nu au fost finalizate.

⚡️ Nu în ultimul rând, dincolo de cele 7 studii clinice care susțin beneficiile plasmei convalescente, dincolo de cei peste 150.000 de pacienți americani cuprinși în studiul retrospectiv care a stat la baza reînnoirii acum câteva zile a autorizației acordate de US Food & Drug Administration, se află peste 650 de pacienți români care au fost salvați cu ajutorul plasmei donate de semenii lor și care, astfel, pot depune oricând mărturie că au simțit foarte clar efectele benefice ale plasmei, la câteva ore după administrare”, explică Florin Hozoc.

Medicii știu că e bună, birocrații pun piedici

”Toate aceste informații eronate pot avea un efect devastator în privința mobilizării donatorilor de plasmă convalescentă, care se pot simți descurajați să doneze plasmă dacă citesc sau văd diverse știri care spun în mod fals că plasma nu și-a dovedit eficiența”, își încheie omul de afaceri mesajul, arătând și că ”Medicii din prima linie spun că plasma convalescentă este bună, dar birocrații spun că nu e bună, doar ca să-și justifice lipsa de implicare în donarea de plasmă! Atât presa, cât și conducerea Ministerului Sănătății pot fi ușor victimele acestor birocrați incompetenți și rău intenționați, care iată că transmit mesaje contrare celor exprimate de medici atât public, cât și prin indicațiile concrete din noul Protocol de tratament al pacienților infectați cu SARS-COV-2.”

Specialiștii confirmă eficiența tratamentului cu plasmă convalescentă

VIDEO

Medicii recomandă plasma convalescentă în tratamentul COVID-19

Cine este vinovat pentru eorirle în lanț comise în cazul colectării de plasmă convalescentă și nedistribuirea ei eficientă pacienților cu Covid-19 este un subiect de interes, mai ales că sunt specialiști care pot să confirme eficiența acestuia:

”Astfel de știri sunt promovate de către oameni care refuză să admită orice studiu și orice probă privind efectele pozitive ale plasmei convalescente, oameni interesați să-și mențină pozițiile și privilegiile în sistemul public de sănătate!”, ne-a decalart Florin Hozoc.

Realitatea este că tratamentul cu plasmă convalescentă dă rezultate! Există mărturii concrete ale unor profesioniști de top din domeniul sănătății – medici și doctori în medicină, infecționiști, oameni care au tratat pacienți COVID-19 și au văzut direct impactul pozitiv al administrării de plasmă convalescentă: Prof. dr. Dorel Săndesc, vicepreședintele Societății Române de Anestezie și Terapie Intensivă, medicul Virgil Musta de la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara, medicul Viorica Halmagi, directorul Centrului Județean de Transfuzie Sanguină Hunedoara, medicul Adrian Marinescu de la Spitalul Matei Balș din Capitală, medicul infecționist Mihaela Sava din Basel, Elveția sau medicul Cătălin Vasiu, șeful secției ATI de la Spitalul Municipal Hunedoara, toți aceștia pot confirma categoric eficiența tratamentului cu plasmă convalescentă.

Plasma convalescentă, eficientă dacă se administrează repede

Concluzia este că, dacă plasma convalescentă este săracă în anticorpi neutralizanți anti SARS-COV-2 și dacă este administrată târziu, nu aduce beneficii privind reducerea simptomelor sau a mortalității.

Însă, dacă are o concentrație ridicată de anticorpi și dacă este administrată în maxim 48-72 ore de la agravarea stării pacienților COVID-19, atunci poate reduce semnificativ mortalitatea, respectiv poate preveni ventilația mecanică și poate reduce durata bolii. Tocmai de aceea, plasma convalescentă trebuie administrată cât mai devreme la pacienții cu forme severe.

”Pentru asta, este nevoie de stocuri de plasmă convalescentă, care nu pot exista atâta timp cât nu se face campanie națională de informare și promovare a donării de plasmă”, ne-a mai declarat Florin Hozoc, CEO BPHD, firma românească ce a donat până acum 26 de echipamente de plasmafereză, plus consumabilele necesare, iar acest proces nu se va opri aici.

Comenteaza cu profilul facebook

Alte știri de interes

Vaccinarea în sarcină şi în timpul alăptării. Informații de la Comitetul de coordonare a vaccinării

Gloria Pascu

Pfizer anunţă că va reduce livrările de vaccin anti-COVID în Europa, până își va îmbunătăți capacitatea de producție

Daniela Arnăutu

Iulian Bulai, halucinant: Dacă Eminescu ar fi trăit astăzi, ar fi semnat pentru “Fără penali în funcţii publice”! Luat în bășcălie de internauți: Ai greșit pastilele

Gloria Pascu

Avertisment Solidaritatea Sanitară: În sistemul public de sănătate există o nemulţumire în continuă creştere

Gloria Pascu

Donald Trump începe să se mute din Casa Albă. Vilă nouă de 30 de milioane de dolari

Ionel Lăcătuș

”Explozie nucleară în spațiul cibernetic”. Opinia Rusiei, după suspendarea conturilor social media ale președintelui Trump

Mihnea Tudor

Acest site folosește cookies. Nu colectăm date personale. Acceptă »