Piaţa criptomonedelor a ajuns la o valoare incredibil de mare

08.11.2021
15:33

Piaţa criptomonedelor a depăşit luni 3.000 de miliarde de dolari – pentru prima oară în istoria sa – aflată la mijloc între un apetit sporit al finanţelor tradiţionale şi entuziasmul unor investitori, atraşi de creşteri ameţitoare şi îngrijoraţi de inflaţie, relatează AFP.

Piaţa criptomonedelor reprezenta luni, către ora 10.00 GMT (12.00, ora României), 3.007 miliarde de dolari, potrivit site-ului CoinGecko, care urmăreşte piaţa a peste 10.000 de criptomonede.

Analişti întâmpină dificultăţi – ca adesea în acest domeniu – să găsească explicaţii a creşterii de luni.

”Piaţa criptomonedelor se umfă cu o viteză aiuritoare”, declară AFP Ipek Ozkardeskaya, un analist de piaţă la SwissQuote, care estimează că există ”o parte de speculă şi o parte de realitate”.

BITCOIN SE APROPIE DE CEL MAI ÎNALT NIVEL ISTORIC

Pieţele americane au acces, de la sfârşitul lui octombrie, la un produs indexat (ETF) cu privire la bitcoin, care le permite investitorilor să parieze pe ascensiunea primei criptomonede fără să iasă din Wall Street.

Spre deosebire de euro sau dolar, numărul de bitcoin a fost stabilit la 21 de milioane, emişi treptat, o regulă imposibil de schimbat în lipsa controlului centralizat al întregii reţele descentralizate.

Unii investitori estimează că criptomonedele sunt un mijloc de protecţie împotriva inflaţiei, care creşte în Europa şi în America de Nord.

”Este o strategie extrem de riscantă, având în vedere cât de volatilă este criptomoneda şi că valoarea sa poate fi supusă unor presiuni de către autorităţile de reglementare sau chiar de către comentarii pe reţele de socializare”, avertizează într-o notă Susannah Streeter, o analistă la Hargreaves Lansdown.

Bitcoin – care a crescut 5%, la 66.035 de dolari către ora 10.10 GMT (12.10, ora României) – se apropia de cel mai înalt nivel istoric al său, în timp ce ethereum, a doua cea mai importantă criptomonedă din lume, s-a apreciat cu 2%, la 4.727 de dolari, după ce a atins mai devreme un vârf de 4.768 de dolari.

Bitcoin şi ethereum reprezintă peste 40% şi, respectiv, aproape 20% din piaţă, iar volatilitatea este şi mai exacerbată în cazul criptomonedelor mai ”mici”.

Shiba Inu, un criptoactiv creat pentru a rivaliza cu Dogecoin – care are la bază o glumă -, a atins la sfârşitul lui octombrie o talie teoretică de 40 de miliarde de dolari, devenind a doua cea mai mare criptomonedă.

Însă, în doar câteva zile, aproape zece miliarde de dolari s-au ”evaporat”.

”Este puţin probabil ca campionii de azi să fie supravieţuitorii de mâine”, subliniază Ipek Ozkardeskaya, care se teme de ”o bulă de acelaşi tip ca cea a Internetului” în anii 2000.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

criptomonedeethereumpiata criptomonedelorvaloare bitcoinvaloare ethereum
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes