Pisicile și câinii vor fi testați pentru coronavirus, într-o țară asiatică

Pisicile și câinii urmează să fie testați pentru coronavirus în Coreea de Sud, în cazul în care prezintă simptome de infectare cu SARS-COV-2 sau au intrat în contact cu o persoană infectată. Mai mult, proprietarii animalelor bolnave vor trebui să intre în autoizolare, relatează The Mirror.

Această măsură se impune deoarece există indicii serioase privitoare la faptul că animalele de companie se pot infecta sau chiar transmite boala către stăpânii lor bipezi, anunță Ministerul Sănătății din Coreea de Sud.

Există deja informații certe că SARS-CoV-2 se poate transmite de la unele specii de animale la altee, inclusiv specii care cresc în gospodării, precum pisici, câini, nurci și alte specii domestice, susțin cercetătorii de la Universitatea East England.

Primul caz de infectare cu coronavirus a unei pisici a fost identificat încă din luna iulie a anului trecut, în Marea Britanie.

De remarcat că și Organizația Mondială a Sănătății a anunțat că sunt cazuri de transmitere între oameni și mai multe specii de animale, chiar dacă boala se răspândește mai ușor printre oameni.

Covid-19 a fost identificată și la specii de animale sălbatice, în cazul exemplarelor ținute în grădini zoologice, cum ar fi tigrii, leii sau gorilele.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

animale coronavirus caini coronavirus pisici caini testati coronavirus pisici coronavirus
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes