Conducerea PNL, întrunită miercuri în ședința Biroului Permanent Național, a luat decizia de a mandata echipa de negociere privind componența viitorului Guvern al României și de a propune reducerea numărului de ministere, secretari de stat și de agenții guvernamentale.
Dealtfel, premierul Nicolae Ciucă a anunțat că această decizie a fost pregătită în momentul în care Guvernul României, al cărui prim-ministru este, a hotărât reducerea cu un număr foarte important a consilierilor demnitarilor guvernului.
”Am aprobat mandatul cu care echipa de negociere a Partidului Naţional Liberal (…) va intra în negocieri începând de mâine. Mandatul are două elemente principale şi anume menţinerea în protocolul semnat în 2021. Şi, desigur, orice ieşire din protocol vizează o revedere a distribuirii ministerelor, iar decizia noastră, discutată de altfel mai mult timp în partid, reducerea numărului de ministere, a numărului de secretar de stat. Practic, iniţierea acestei decizii a Partidului Naţional Liberal a fost luată în momentul în care, prin ultima Ordonanţă de Urgenţă pe care am dat-o, am redus cu 50% numărul de consilieri personali la nivelul demnitarilor”, a afirmat Ciucă, după şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL.
El a spus că în spaţiul public a apărut un fake news că PNL ar fi cerut ceva în aceste negocieri.
“În spaţiul public s-a încercat un fake news, i-aş spune şi îi spun cu convingere, legat de faptul că Partidul Naţional Liberal ar fi cerut ceva, vă spun doar atât: Partidul Naţional Liberal nu a cerut absolut nimic, în afară de rămânerea în protocol. Noi am cerut să ne facem treaba onest şi cu responsabilitate la nivelul Guvernului. Am avut şi avem în continuare responsabilitatea să asigurăm stabilitate politică, să asigurăm măsurile şi deciziile prin care să gestionăm toate aceste provocări şi dificultăţi cu care se confruntă nu doar România, ci întreaga regiune, întreaga Europă şi ştim cu toţii care au fost elementele, efectele, consecinţe acestor crize supuse şi succesive. Încă o dată: Partidul Naţional Liberal nu a cerut absolut nimic”, a adăugat Ciucă.
Echipa de negocieri este formată, pe lângă preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, din Lucian Bode, Rareş Bogdan, Dan Motreanu şi Gheorghe Flutur.
Despre viitorul său politic, după rocadă, premierul Ciucă a spus: ”Nu pot să vă spun acum dacă rămân în Guvern sau mă duc la Senat”.
Comenteaza cu profilul facebook