PNL: Românii trebuie să ştie că nu se închid pieţele aşa cum ţipă propagandiştii PSD, pentru care populismul este mai important decât sfaturile specialiştilor şi sănătatea oamenilor

Liberalii au transmis că prin votul în Camera Deputaţilor a amendamentului care vizează redeschiderea pieţelor din spaţii închise, PSD a demonstrat din nou că este mai important populismul decât sfaturile specialiştilor şi sănătatea oamenilor. „Românii trebuie să ştie că nu se închid pieţele aşa cum ţipă propagandiştii PSD, ci doar se mută anumite tarabe din spaţiile închise în spaţiile deschise”, mai transmit reprezentanţii PNL într-o postare pe Facebook.

”Astăzi (marţi – n.r.), prin amendamentul votat în Parlament privind redeschiderea pieţelor din spaţii închise, PSD a demonstrat încă o dată că populismul este mai important decât sfaturile specialiştilor şi sănătatea oamenilor. PSD pune, din nou, beţe în roate oricăror măsuri de protecţie propuse de specialiştii epidemiologi. Camera Deputaţilor a aprobat un amendament depus de preşedintele PSD Marcel Ciolacu privind redeschiderea pieţelor din spaţiile închise. Medicii şi epidemiologii au cerut autorităţilor să intervină în acele locuri în care nu se respectă regulile sanitare, adică acolo unde există un risc de infectare foarte mare. Astfel de locuri sunt pieţele din întreaga ţară. Din păcate, majoritatea vânzătorilor şi mare parte dintre cumpărători nu poartă mască, în ideea că se află în aer liber, deşi pieţele sunt în interior”, arată o postare făcută marţi pe pagina de Facebook a PNL.

Liberalii susțin că măsurile au fost luate în contextul evaluării specialiştilor în sănătate publică.

”Măsurile au fost luate ţinând cont de evaluările făcute de specialişti în sănătate publică privind principale locuri unde se infectează oamenii. Premierul Ludovic Orban a discutat personal cu peste 100 de primari de municipii şi de oraşe ca să găsească soluţii pentru ca acest tip de comerţ să funcţioneze în condiţii sanitare bune, astfel încât să protejăm românii. Premierul le-a cerut primarilor să găsească soluţii astfel încât toţi producătorii români care desfac marfa în pieţe să poată să facă acest lucru în continuare. O soluţie este aceea de a organiza aceste puncte de vânzare în locurile din jurul pieţelor. Soluţiile găsite sunt diferite, în funcţie de situaţia din teren”, potrivit postării.

Liberalii precizează că „măsura nu este una singulară, vedem aceleaşi măsuri şi în ţările din Vestul Europei, acolo unde există pieţele volante, în aer liber”.

Toată lumea trebuie să înţeleagă

”Ne cerem scuze pentru cei care consideră că această măsură îi dezavantajează, însă toată lumea trebuie să înţeleagă că aceste măsuri vin pentru a ne proteja pe noi şi familiile noastre. Măsura este în vigoare doar pentru 30 de zile, după această perioadă vom evalua situaţia.

Românii trebuie să ştie că nu se închid pieţele aşa cum ţipă propagandiştii PSD, ci doar se mută anumite tarabe din spaţiile închise în spaţiile deschise. Măsura nu este una singulară, vedem aceleaşi măsuri şi în ţările din Vestul Europei, acolo unde există pieţele volante, în aer liber. PSD are un lung istoric de măsuri de obstrucţionare a măsurilor luate de Guvern pentru combaterea pandemiei.

PSD a blocat, săptămâni în şir, în Parlament, legea carantinei, social-democraţii ignorând creşterea cazurilor de îmbolnăviri, din cauza lipsei unui cadru legislativ. În absenţa unei legi, 5.000 de persoane diagnosticate cu COVID fie nu s-au internat, fie au ieşit la cerere înainte de a fi vindecate. Aceştia au luat contact cu alte persoane, contribuind la răspândirea epidemiei”, mai indică postarea.

PNL mai subliniază că „în repetate rânduri, lideri ai PSD au răspândit teorii negaţioniste şi s-au lăudat că nu poartă mască”.

”Liderul PSD Marcel Ciolacu a apărut, de mai multe ori, fără mască, chiar în Camera Deputaţilor, instituţie a cărui preşedinte este! În plină pandemie, Marcel Ciolacu şi alte 11 persoane au fost surprinse la masă într-un restaurant, fără măşti de protecţie. De fiecare dată, liderii PSD au avut o singură preocupare: să puncteze electoral. În martie, când în Bucureşti erau doar două cazuri de coronavirus, Gabriela Firea, pe atunci primar general şi candidat pentru un nou mandat, cerea închiderea şcolilor.

Acum, când Capitala a depăşit media de 3 cazuri la 1.000 de locuitori, aceeaşi Gabriela Firea, aflată în campanie pentru Senat, cere redeschiderea şcolilor, deşi închiderea s-a decis pe baza recomandărilor specialiştilor. De fiecare dată, Firea, ca şi alţi lideri PSD, a ales varianta despre care a crezut că îi va aduce mai multe voturi”, conchide liberalii pe reţeaua de socializare.

Comisia pentru buget a Camerei Deputaţilor a adoptat marţi un raport de admitere la proiectul de lege care aprobă OUG 78/2019 privind modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri în domeniul agriculturii, precum şi pentru aprobarea unor măsuri fiscal – bugetare. Un amendament al lui Marcel Ciolacu şi senatorul PSD Daniel Zamfir admis prevede ca pieţele în spaţii închise, târgurile, bâlciurile, pieţele mixte şi volante şi talciocurile să rămână deschise în perioada stării de alertă, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară. Iniţiativa legislativă a primit votul decizional de adoptare în plenul de marţi al Camerei Deputaţilor.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

nu se inchid pietele redeschiderea piete sfaturi specilisti
Cristian Saghin
Cristian Saghin este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experienta de peste 30 de ani în presa. De profesie inginer, a prins gustul presei imediat după Revoluție, trecând de la reporter... până la redactor șef... Este editorul general al site-ului stiripescurt.ro

Alte stiri de interes