PNL a ales candidaţii pentru Diaspora, la alegerile parlamentare. Sighiartău: Oameni care au făcut performanţă şi sunt foarte bine văzuţi

Biroul Executiv al PNL a decis, luni, lista candidaţilor din diaspora la alegerile parlamentare, iar secretarul general al formaţiunii, Robert Sighiartău, a precizat că, până în 18 octombrie, se intenţionează validarea tuturor candidaturilor.

Șefi de județe, schimbați

De asemenea, liberalii au schimbat conducerile mai multor filiale judeţene.

”Am luat decizia de a numi noi preşedinţi interimari în filialele unde au fost dizolvate Birourile Permanente Judeţene”, a anunţat, luni, Robert Sighiartău, într-o conferinţă de presă, după Biroul Executiv al PNL.

Astfel, la Bacău, Viorel Miron este noul preşedinte interimar, la Brăila a fost desemnat Cătălin Boboc. Au fost schimbate conducerile şi la PNL Ialomiţa, PNL Hunedoara, PNL Satu Mare şi PNL Timiş.

”Acestea sunt numirile votate de Biroul Executiv. Colegii vor merge în teren şi vor pregăti alegerile parlamentare”, a mai precizat secretarul general al PNL.

Candidaturile pentru Diaspora

Sighiartău a explicat şi că au fost validare candidaturile pentru Diaspora, la alegerile parlamentare.

”De asemenea, s-au mai luat câteva decizii importante în ceea ce priveşte alegerile parlamentare, după cum ştiţi, în data de 7 octombrie, este un termen limită de depunere al listei pentru Diaspora iar astăzi, în cadrul Biroului Executiv s-a votat lista pentru Diaspora, o listă cu care ne mândrim, o listă pe care sunt oameni exclusiv din Diaspora, care au făcut cinste comunităţilor de acolo, care îi reprezintă foarte bine pe români. Oameni care sunt profesori universitari, aşa cum este colegul nostru din Canada, domnul Burlacu. Oamenii de afaceri ca Valentin Făgărăşan sau ca Teodor Ciutac, care au făcut business şi au făcut performanţă, acolo, în Diaspora şi sunt foarte bine văzuţi, nu doar de către românii noştri de acolo, dar şi de către autorităţile din ţările respective”, a mai declarat, conform news.ro, secretarul general al PNL.

Lista PNL pentru Diaspora este compusă, la Senat, din Viorel Badea şi Rareş Burlacu, iar la Camera Deputaţilor din Valentin Fagărăşian (Italia), Toader Ciuta (Irlanda) Radu Lupu (Italia) şi Mihăiţă Dohotar (Grecia).

Sighiartău a precizat că ”PNL doreşte ca până în 18 octombrie să valideze toate listele electorale pentru alegerile parlamentare.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

alegeri parlamentare diaspora candidati diaspora pnl candidati liberali pentru diaspora candidati pnl diaspora pnl
Cristian Saghin
Cristian Saghin este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experienta de peste 30 de ani în presa. De profesie inginer, a prins gustul presei imediat după Revoluție, trecând de la reporter... până la redactor șef... Este editorul general al site-ului stiripescurt.ro

Alte stiri de interes