PNL ia în calcul comasarea alegerilor parlamentare cu turul 2 al alegerilor prezidențiale

24.06.2024
11:51

PNL ia în calcul comasarea alegerilor parlamentare cu turul 2 al alegerilor prezidențiale, astfel încât turul 1 al prezidențialelor să fie organizat pe 24 noiembrie, iar turul 2 și alegerile parlamentare pe 8 decembrie, au declarat surse liberale.

Acest scenariu ar urma să fie discutat în coaliția de guvernare, alături de cealaltă propunere a PNL, de organizare a celor două tururi ale alegerilor prezidențiale în 10 noiembrie și 24 noiembrie.

Rareș Bogdan, primvicepreședinte PNL, a declarat public marți că PNL consideră depășită înțelegerea din primăvara cu PSD potrivit căreia alegerile prezidențiale ar fi trebuit organizate în luna septembrie. El a spus că alegerile prezidențiale ar trebui organizate în 10 noiembrie – turul 1 și 24 noiembrie – turul 2.

Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD, dăduse un ultimatum pentru PNL după ședința coaliției. El a spus că ministrul de Interne Cătălin Predoiu (PNL) trebuie să inițieze vineri cel târziu hotârărea de guvern pentru organizarea alegerilor prezidențiale pe 15 septembrie sau 29 septembrie.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

candidat pnl presedintecomasare alegeri
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes