PNL propune creşterea cuantumului maxim al indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului de la 8.500 de lei la 12.000 de lei

08.03.2023
11:13
Partidul Național Liberal, cover
Partidul Național Liberal, cover

PNL propune într-o iniţiativă legislativă semnată de deputaţii Mara Calista, Alin Ignat şi Florin Alexandru Alexe, creşterea cuantumului maxim al indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului de la 8.500 de lei la 12.000 de lei. Iniţiatorii afirmă că nivelul prezent al cuantumului maxim al indemnizaţiei pentru creşterea natalităţii, raportat la cel al taxelor şi impozitelor plătite de către cei care au salarii peste medie, reprezintă un factor descurajator. ”Credem cu tărie că cine plăteşte taxe şi impozite mari pe venituri din muncă trebuie încurajat şi/sau încurajată şi în ceea ce priveşte întemeierea unei familii”, spun liberalii.

Prezentul proiect de lege are ca obiect modificarea articolului 2 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 110/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, în sensul creşterii cuantumului maxim al indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului de la 8.500 de lei la 12.000 de lei.

”Guvernul a decis plafonarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului în luna August 2017, prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 82. De atunci, cuantumul maxim al indemnizaţiei pentru creşterea copilului a rămas neschimbat, la valoarea de 8.500 de lei. În momentul respectiv, salariul minim brut pe economie era de 1450 de lei, iar rata inflaţiei înregistrată în 2017 a fost de 1,3%. În prezent, salariul minim brut pe economie este în valoare de 3.000 de lei, iar rata inflaţiei de la începutul anului 2022 (octombrie 2022 comparativ cu decembrie 2021) este 14,5%, potrivit Institutului Naţional de Statistică. Mai mult, între timp s-a modificat şi modalitatea de impozitare a salariilor, prin trecerea în sarcina angajatului a majorităţii sumelor”, spun liberalii.

În expunerea sde motive se arată că ”în plus, pandemia de coronavirus şi războiul din Ucraina au dus la creşterea galopantă a preţurilor facturilor şi a produselor din coşul zilnic, făcând traiul zilnic destul de greu de suportat de către membrii familiei cu unul sau mai mulţi nou-născuţi şi incredibil de greu atunci când vorbim despre familiile monoparentale aflate în această situaţie”. 

”În acelaşi timp, totuşi, rata natalităţii din România a înregistrat o scădere îngrijorătoare. Potrivit statisticilor făcute publice de Guvern, în anul 2021, în România, s-au născut cei mai puţini copii din ultimul secol, sub 180.000. Acest fenomen deja reprezintă o constantă, întrucât din 1990 şi până în prezent, populaţia României a scăzut cu 4 milioane de locuitori, fapt care are deja grave consecinţe pe piaţa muncii, precum şi asupra sistemului de pensii publice. Factorii economici reprezintă una dintre principalele cauze ale scăderii natalităţii pentru că părinţii aleg să se concentreze pe o carieră care le-ar putea aduce un venit sigur pentru întemeierea unei familii. Strâns legat de această decizie a întârzierii întemeierii unei familii, decizia de a avea, totuşi, un copil sau mai mulţi, vine deseori la vârste la care românii se confruntă cu un alt fenomen îngrijorător – infertilitatea. Conform ultimelor studii medicale, 1 din 5 cupluri din România suferă de infertilitate”, se arată în expunerea de motive a proiectului. 

Parlamentarii PNL afirmă că ”nivelul prezent al cuantumului maxim al indemnizaţiei pentru creşterea natalităţii, raportat la cel al taxelor şi impozitelor plătite de către cei care au salarii peste medie, reprezintă un factor descurajator”.

”Credem cu tărie că cine plăteşte taxe şi impozite mari pe venituri din muncă trebuie încurajat şi/sau încurajată şi în ceea ce priveşte întemeierea unei familii, prin alocarea unei indemnizaţii corecte în raport cu contribuţiile personale plătite de-a lungul timpului către statul român. Având în vedere aspectele prezentate, am elaborat prezentul proiect de lege pe care îl supunem Parlamentului spre dezbatere şi aprobare”, spun iniţiatorii. 

Proiectul este semnat de deputaţii Mara Calista, Alin Ignat şi Florin Alexandru Alexe.  

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

bani crstere copilcrstere indemnizatie copilindemnizatie copil
Felix Bradu
Felix Bradu este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 20 de ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes