„Cel mai frumos mod de a celebra cultura este alături de artiști, de oamenii de cultură și de creațiile culturale, în instituțiile de cultură. De aceea vă invit pe fiecare dintre dumneavoastră și pe toți împreună să fiți parte din viața culturală a comunităților noastre. Fie că este vorba de evenimente culturale locale, de sprijinirea artiștilor și a creatorilor sau de proiecte care promovează diversitatea culturală, implicarea fiecăruia dintre noi contează – atât pentru artiști, cât și pentru comunitate.
Cultura este cel mai frumos dar pe care ni-l putem face unii altora și pe care îl putem face astăzi copiilor noștri și este important ca ziua de 15 ianuarie să fie pentru noi toți o sărbătoare”, a declarat ministra liberală a Culturii, Raluca Turcan.
Ministerul Culturii, cu sprijinul instituțiilor din subordine, celebrează Ziua Culturii Naționale 2024 printr-o serie de evenimente variate și bogate în semnificație, organizate la nivel național. Astfel, românii sunt invitați la spectacole și acțiuni dedicate acestei zile, printre care se numără piese de teatru, expoziții, tururi ghidate sau concerte, unele dintre acestea putând fi urmărite și online.
”Cu toții avem datoria să privim cu respect realitățile culturii românești, cu oameni, tradiții și patrimoniu, cu specificul, excepționalul și paradoxurile sale, să cinstim creatorii și să celebrăm cultura în integralitatea sa. Bogăţia şi diversitatea manifestărilor noastre culturale reprezintă o resursă autentică pentru dezvoltarea societăţii româneşti, pentru întărirea solidarităţii şi a sentimentului demnităţii naţionale”, se arată într-un comunicat al Ministerului Culturii.
Comenteaza cu profilul facebook