PNL va propune în coaliție o măsură legată de problema facturilor, dar şi un pact pe energie până în 2026

PNL va susţine marţi, la şedinţa coaliţiei în care va fi prezentat şi analizat un pachet de măsuri care să protejeze în continuare toate categoriile de consumatori şi după 1 aprilie, atât prelungirea compensării facturilor şi în aprilie, dar şi un pact pe energie până în 2026.

Conform deciziei luate luni seară de conducerea liberală, PNL va propune ca facturile la energie să fie compensate şi în luna aprilie.

O altă propunere vizează un pact pe energie, valabil până în 2026, privind stabilirea unei sume fixe care să fie investite în domeniul energiei anual.

Oficialii Guvernului anunţă că Ministerul Energiei şi cel al Muncii au început să facă plăţi către companile furnizoare de gaz natural şi electricitate, în conformitate cu mecanismul de compensare stabilit. Beneficiarii mecanismului de plafonare şi compensare a facturilor pentru aceste utilităţi – IMM-uri, alte tipuri de întreprinderi mici şi alte instituţii – pot solicita în continuare recalcularea facturilor emise pentru energie electrică şi gaze naturale începând cu luna noiembrie a anului trecut. În şedinţa de marţi a coaliţiei, va fi analizat un pachet de măsuri care să protejeze în continuare toate categoriile de consumatori şi după 1 aprilie, dată la care expiră măsurile aflate în vigoare.

De asemenea, Guvernul anunţă consumatorii de energie şi gaze naturale că, pentru măsurile deja active, beneficiarii mecanismului de plafonare şi compensare a facturilor din categoriile menţionate de Lege 259/2021, art 1, alin. C), d), e) şi f) pot solicita în continuare recalcularea facturilor emise pentru energie electrică şi gaze naturale începând cu luna noiembrie a anului trecut.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

compensare facturimasuri scadere facturipact pe energie
Cristian Saghin
Cristian Saghin este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experienta de peste 30 de ani în presa. De profesie inginer, a prins gustul presei imediat după Revoluție, trecând de la reporter... până la redactor șef... Este editorul general al site-ului stiripescurt.ro

Alte stiri de interes