Poliţia germană neagă o înscenare a arestării lui Greta Thunberg la Lützerath

Poliţia germană neagă o ”înscenare” a arestării activistei ecologiste Greta Thunberg, marţi, reţinută şi plasată timp de câteva ore în arest preventiv de către poliţia locală, în marja unei manifestaţii împotriva extinderii unei mine de lignit în aer liber, în vestul Germaniei, şi apoi eliberată, relatează BBC News.

Numeroşi navigatori pe Internet s-au declarat uimiţi de o secvenţă video care surprinde câteva secunde înaintea arestării tinerei suedeze, escortată de către doi poliţişti.

În această înregistrare video de aproximativ 30 de secunde, Greta Thunberg este imobilizată – în timp ce zâmbeşte – de doi ”gardieni de pace” care par să aştepte un semnal pentru a o escorta pe activistă.

Mai multe persoane au denunţat o manipulare şi o arestare falsă – organizată pentru camerele de luat vederi, cu figuranţi.

Un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne al landului german Renania de Nord-Wstfalia a respins aceste acuzaţii la BBC.

”Noi nu pretăm niciodată la astfel de înregistrări”, să el asigurări şi neagă o ”înscenare” din partea poliţiştilor.

Cu toate acestea, mai mulţi martori au dat asigurări postului britanic că au asistat la scena în care acticista a trebuit să aştepte, împreună cu cei doi ofiţeri,.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

greta thunberg greta thunberg arestată
Gloria Pascu
Gloria Pascu este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, acoperind o varietate de domenii, de la politică și justiție, la actualitate, lifestyle, știri externe sau sport, cu o experinta de peste 5 ani, în branșă.

Alte stiri de interes