Polițist doborât intenționat pe stradă de mașina a unui șofer violent

Un poliţist a fost doborât la pământ de o maşină la volanul căreia se afla un şofer ce tocmai fusese atenţionat să se pună în mişcare. Potrivit sindicatului Europol, încadrarea juridică a faptei „nu poate fi alta” decât cea de tentativă de omor.

Șoferul oprise neregulamentar, cu luminile de avarie aprinse, în zona Gării de Nord din Bucureşti, iar acum este cercetat după ce a lovit un poliţist care inţial i-a atras atenţia să elibereze zona unde oprise şi care, ulterior, la refuzul şoferului a vrut să-l legitimeze pe acesta.

Incidentul produs sâmbătă în Capitală a fost făcut public pe pagina de Facebook a Sindicatului Europol.

”Un autoturism staţionat neregulamentar în zona Garii de Nord din Bucureşti, pe modul avarii, a fost atenţionat de un poliţist să se pună în mişcare. Şoferul nu a suportat critica şi a devenit agresiv în exprimare. Iar în momentul în care poliţistul a coborât din autospecială, pentru a-l legitima şi a lua măsurile legale, şoferul a demarat în trombă lovindu-l violent pe colegul nostru”, transmite sindicatul poliţiştilor în postarea de pe reţeaua de socializare.

Colegii poliţistului precizează că şoferul a fost prins la cinci străzi distanţă de locul în care s-a produs incidentul, sâmbătă seara, şi se află în custodia poliţiei. Conform sindicaliştilor din poliţie, încadrarea juridică a faptei de care se face vinovat acesta „nu poate fi alta decât” cea de “tentativă de omor”.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

politist doboratpolitist lovit de masinasofer gara de nordtentativa de omor
Cristian Saghin
Cristian Saghin este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experienta de peste 30 de ani în presa. De profesie inginer, a prins gustul presei imediat după Revoluție, trecând de la reporter... până la redactor șef... Este editorul general al site-ului stiripescurt.ro

Alte stiri de interes