Premierul desemnat al Republicii Moldova, Dorin Recean, cere joi votul de învestitură în Parlament

Premierul desemnat al Republicii Moldova, Dorin Recean, este aşteptat joi după-amiază în Parlament pentru a-şi prezenta programul şi componenţa noului guvern, urmând ca apoi să aibă loc votul de învestitură.

Potrivit legii, guvernul este învestit cu voturile a cel puţin 51 de deputaţi, iar partidul de guvernare, PAS, are 63 de mandate în Parlament, astfel încât învestirea noului guvern n-ar urma să pună probleme.

Fostul premier Natalia Gavriliţa şi-a prezentat demisia, vinerea trecută, subliniind că mandatul ei a fost unul cu precădere economic, iar acum accentul se pune pe securitate. În aceeaşi zi, preşedinta Maia Sandu a semnat decretul privind desemnarea lui Dorin Recean, consilier prezidenţial pe teme de securitate, drept candidat la funcţia de premier.

În primele sale declaraţii după nominalizare, făcute alături de preşedinta Maia Sandu, Dorin Recean a schiţat trei direcţii mari ale programului său de guvernare: măsuri anticorupţie, investiţii şi securitate.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

dorin receanpremier moldova
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes