Premierul nu crede în eficiența măsurilor restrictive și vrea să-i ia cu… vorba bună pe evazioniști

Premierul nu crede în eficiența măsurilor restrictive și vrea să-i ia cu… vorba bună pe evazioniști
Premierul nu crede în eficiența măsurilor restrictive și vrea să-i ia cu… vorba bună pe evazioniști

Premierul Florin Cîţu a afirmat că cea mai bună soluţie pe termen lung de a combate evaziunea fiscală este conformarea voluntară, nu măsurile restrictive sau punitive şi creşterile de taxe, pentru că acest lucru nu aduce economia la suprafaţă.

„Despre anul trecut, execuţia bugetară, un alt lucru interesant. Deşi economia a fost închisă două luni de zile, avem o dinamică negativă faţă de 2019, deci diferenţa de PIB, atunci am avut o creştere de 4,1% – 4,2%, anul trecut o scădere de 3,9 %, deci avem opt procente între cele două,  totuşi veniturile la buget, pentru că PIB nominal a rămas cam acelaşi, veniturile la buget sunt puţin mai mari în termeni nominali, decât în anul precedent. Deci au fost companii şi acele motivaţii pe care le-am dat, să se plătească la timp sau cine plăteşte impozitele primeşte o reducere, toate au contribuit şi am avut venituri la buget similare, deci puţin mai mari, chiar decât în anul 2019, când aveam o economie care creştea. Era şi un lucru foarte important care arată foarte clar că evaziunea fiscală nu se opreşte cu măsuri restrictive, punitive, cu taxe mai mari, nu aşa aduci economia la suprafaţă, conformarea voluntară e cea mai bună soluţie pe termen lung, acum ştim”, a declarat Florin Cîţu, la dezbaterea online de joi cu tema „Recuperarea post-pandemie şi drumul spre o nouă economie”. 

Acesta a vorbit şi despre măsurile pentru antreprenori şi anume rambursarea TVA şi plata concediilor medicale.

„Faptul că pe cash flow s-a îmbunătăţit situaţia a fost că am plătit facturi la timp. Lucruri pe care, dacă le faci în perioade de criză, şi asta am învăţat în perioada 2008 – 2009, lichiditatea în economie trebuie să fie amplă, trebuie să fie lichiditate şi să funcţioneze. Şi Banca Naţională, toată lumea s-a comportat perfect anul trecut, dobânzile au scăzut, banii au fost băgaţi în economie, facturile la timp şi am reuşit să creăm această dinamică. Provocarea este să continuăm la fel”, a explicat prim-ministrul.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

combatere evaziune fiscala conformare voluntara florin citu masuri restrictive premier
Daniela Arnautu

Alte stiri de interes