Concluzia presei internaţionale este că punerea sub control judiciar a Laurei Codruţa Kovesi ridică multe semne de întrebare privind statul de drept din România şi arată că Guvernul este disperat să o oprească. Tototdată, zirele remarcă faptul că fosta şefă DNA are în continuare şanse mari să devină primul procuror-şef european.
Euronews analizează dur punerea sub control judiciar a lui Kovesi şi avertizează că măsura va distruge şi mai tare relaţiile deja şubrede dintre liderii UE şi Bucureşti, care deţine preşedinţia Consiliului European.
”România pare atât de speriată de Laura Codruţa-Kovesi încât a inculpat-o”, titrează The Economist într-o analiză. Guvernul de la Bucureşti este disperat să o oprească pe fosta şefă a DNA, adaugă publicaţia, care descrie politica românească drept murdară şi coruptă. În România, a fi devotat în slujba serviciului public nu rămâne de obicei nepedepsită, scrie, sarcastic, The Economist.
Procesele staliniste
Italienii văd în ceea ce i se întâmplă Laurei Codruța Kovesi o „răsturnare de situație brutală”, dar amintesc că în România este la putere un partid corupt, care își spune social-democrat, dar care, în fapt, e naționalist și eurosceptic. Cotidianul ”La Repubblica” susține că Laura Codruţa Kovesi rămâne o candidată puternică la şefia Parchetului European. Potrivit ziariștilor italieni, acuzaţia pare să nu aibă bază solidă şi i-a fost comunicată fostei şefe a DNA la finalul a şase ore de audieri, ce amintesc, în mod sinistru, de procesele inventate din perioada stalinistă.
În Franța, cotidianul Le Monde arată că, luând-o în vizor pe Kovesi, puterea din România atacă un simbol acceptat de români. Francezii notează că, anterior favorită să devină procuror-şef european, ea se află în prezent într-o poziţie dificilă. Interdicţia de a părăsi ţara este un handicap grav, în condiţiile în care, în următoarele săptămâni, Uniunea Europeană trebuie să ia o decizie privind conducerea Parchetului European.
New York Times consideră că acuzaţiile la adresa lui Kovesi ridică noi semne de întrebare în legătură cu angajamentul României faţă de statul de drept, dar susţine că nu este clar cum vor fi afectate şansele magistratului român de a deveni primul procuror-şef european.
Kovesi, sub control judiciar
Reamintim că fosta șefă a DNA a fost pusă sub control judiciar, joi, cu interdicția de a părăsi țara. Decizia a fost luată de procurorii de la Secția Specială pentru Investigarea Magistraților, unde Kovesi a fost audiată mai bine de șase ore și jumătate, în dosarul privind extrădarea lui Nicolae Popa.
Vineri, Laura Codruța Kovesi a contestat controlul judiciar la Instanța Supremă. Fosta șefă a DNA a mers personal pentru a depune acțiunea. Nici nu a ajuns bine, că a și fost stabilit termenul judecării contestației: este vorba de miercurea viitoare, 3 aprilie.
Între timp, Secția specială a anunțat oficial ce interdicții are Kovesi pentru următoarele 60 de zile. Nu are voie să părăsească țara, nu-și mai poate desfășura activitatea de procuror și i se interzice să discute cu presa despre anchetă.
Comenteaza cu profilul facebook