Președintele Barcelonei anunță numele noului antrenor, după dezastrul cu Bayern

Antrenor nou la FC Barcelona. foto: @fcbarcelona Facebook
Antrenor nou la FC Barcelona. foto: @fcbarcelona Facebook

Preşedintele FC Barcelona, Josep Maria Bartomeu, a confirmat pentru postul de radio Cadena Cope demiterea antrenorului Quique Setien, după rezultatul ruşinos, scor 2-8, din meciul cu Bayern Munchen, din sferturile de finală ale Ligii Campionilor, informează marca.com.

Sursa citată precizează că în scurt timp anunţul demiterii tehnicianului de 61 de ani va fi făcut oficial.

Setien a preluat echipa, la 14 ianuarie, într-un moment în care era angrenată pe trei fronturi, cu şanse intacte la toate trofeele, La Liga, Cupa Spaniei şi Liga Campionilor, dar nu a câştigat niciunul.

Quique Setien va fi înlocuit de olandezul Ronald Koeman, care se află deja la Barcelona, precizează Marca.

Koeman, fost jucător la Barcelona şi secund al formaţiei catalane, în perioada în care a fost antrenată de Louis Van Gaal, a mai antrenat echipele VItesse Arnhem, Ajax Amsterdam, Benfica Lisabona, PSV Eindhoven, Valencia, AZ Alkmaar, Feyenoord, Southampton şi Everton, amintește news.ro.

Din 2018, tehnicianul de 57 de ani este selecţionerul Olandei, cu care mai are contract până la Cupa Mondială din 2022.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

antrenor barcelonabarcelona antrenorbarcelona bayern dezastrukoeman barcelona
Cristian Saghin
Cristian Saghin este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experienta de peste 30 de ani în presa. De profesie inginer, a prins gustul presei imediat după Revoluție, trecând de la reporter... până la redactor șef... Este editorul general al site-ului stiripescurt.ro

Alte stiri de interes