Parlament, președinție Recomandate

Președintele Iohannis își cere scuze, după ce a greșit o formulă… de calcul

Klaus Iohannis a venit cu clarificări privind unele afirmații din conferinţa de presă susţinută miercuri, în care a apărut o eroare în legătură cu formula de calcul pe baza căreia sunt stabilite cele trei scenarii – verde, galben şi roşu ce vizează desfăşurarea învăţământului preuniversitar din data de 14 septembrie.

Conform unui comunicat de presă, varianta corectă a criteriului epidemiologic „în funcţie de care şcolile vor fi încadrate în scenariile „verde”, „galben” sau „roşu” este numărul total de cazuri noi înregistrat în ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori din localitatea în care se află şcoala, şi nu media zilnică de îmbolnăviri pe ultimele 14 zile, aşa cum a fost iniţial”.

Eroare cu privire la formula de calcul

Şeful statului îşi cere scuze pentru eventualele confuzii rezultate din declaraţiile sale:

”În informaţiile transmise de către Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, în cadrul conferinţei de presă susţinute la Palatul Cotroceni, miercuri, 5 august 2020, a apărut o eroare cu privire la formula de calcul care stă la baza stabilirii celor trei scenarii care vizează desfăşurarea învăţământului preuniversitar începând cu data de 14 septembrie”, a transmis joi Administraţia Prezidenţială.

Sursa citată precizează că „informaţia corectă este următoarea: criteriul epidemiologic în funcţie de care şcolile se vor încadra în scenariile „verde”, „galben” sau „roşu” este numărul total de cazuri noi înregistrat în ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori din localitatea în care se află şcoala, şi nu media zilnică de îmbolnăviri pe ultimele 14 zile, aşa cum a fost iniţial comunicat de către Preşedintele României”. De asemenea, metoda de calcul este stabilită de specialiştii Institutului Naţional de Sănătate Publică şi reprezentanţii Ministerului Sănătăţii şi subliniem că nu a fost comunicată corect Administraţiei Prezidenţiale de către Ministerul Sănătăţii.

”Preşedintele României îşi cere public scuze pentru eventualele confuzii rezultate ca urmare a comunicării formulei de calcul eronate”, mai transmite Administraţia Prezidenţială.

Școlile, deschise pe 14 septembrie

Klaus Iohannis a anunţat miercuri că anul şcolar preuniversitar va fi deschis pe 14 septembrie şi a prezentat trei scenarii după care vor funcţiona şcolile, în funcţie de evoluţia pandemiei de coronavirus.

”Aceste trei scenarii sunt scenariul „verde”, care înseamnă că în localitatea respectivă e mai puţin de o persoană în medie în ultimele 14 zile detectată cu COVID-19; scenariul doi, care înseamnă scenariul „galben”, între unu şi trei persoane detectate în medie zilnică în ultimele 14 zile, şi scenariul trei, „roşu,” când în media ultimelor zile au apărut mai mult de trei bolnavi noi în localitatea respectivă”, a spus şeful statului.

Întrebat de presă dacă este vorba de cazuri noi la mia de locuitori, Klaus Iohannis a răspuns: „Este vorba de cazuri noi din media ultimelor 14 zile per mia de locuitori”.

Alte știri de interes

Întâlnire fierbinte la vârful PNL. Rezultatul alegerilor locale şi politica de alianţe, pe ordinea de zi

Mihnea Tudor

Noi acum înseamnă trei! Mesajul lui Smiley şi Gina Pistol – VIDEO

Gloria Pascu

Dreapta la putere în România îşi consolidează poziţia în vederea alegerilor parlamentare, în urma alegerilor locale, scrie presa internaţională

Mihnea Tudor

Gabriela Firea, ultima intervenție în calitate oficială: Sunt mai dureroase cuţitele înfipte în spate. Va urma o perioadă dificilă pentru mine

Mihnea Tudor

Elena Udrea nu vede cu ochi buni ”entuziasmul” cu care s-a votat ”noul”. Cine este marele perdant al acestor alegeri locale

Mihnea Tudor

Nicuşor Dan: Este ziua de naştere a noului Bucureşti – VIDEO

Mihnea Tudor

EXIT-POLL ora 21.00 – Alegeri locale 2020. Rezultate alegeri București și în țară. Cine a câștigat Primăria Generală

Mihnea Tudor

Se schimbă vremea: Cod galben şi cod portocaliu de ploi abundente, vânt şi descărcări electrice

Mihnea Tudor

Surpriză pentru studenţii care au burse sociale şi învaţă la universităţi care vor face cursuri online

Gloria Pascu

Acest site folosește cookies. Nu colectăm date personale. Acceptă »