Presiune MAXIMĂ la Survivor România, în această seară. Conflictele își fac loc în ambele echipe

În această seară, la Survivor România, reality difuzat de la ora 20:00, la Kanal D, prezentat de Daniel Pavel, se dispută primul joc de recompensă al săptămânii, pe un traseu spectaculos, pe apă, Marea Caraibilor fiind teatrul de bătălii pentru Faimoși Războinici, cu un final de traseu dificil și, în același timp antrenant.

Liniștea în ambele echipe este tulburată de reproșuri și amenințări, izvorâte din frustările acumultae de-a lungul periodei petrecute pe insulă, precum și a lipsurilor de tot felul cu care se confruntă concurenții de la “Survivor România”. Pe de-o parte, tensiunea atinge cote alarmante în echipa Faimosilor în momentul în care, aflați în camp, Raluca trece la amenințări directe în ceea ce o privește pe Elena Marin.

Să îmi fie frică, poate, să merg prin București, ca să nu mă bată Raluca…. Cred că joacă rolul foarte bine și, pentru mine, a luat premiul Oscar”, spune Elena Marin.

Nici în echipa Războinicilor liniștea nu tronează, Sorin reproșează colegilor că, datorită lui și a comportamentului defensiv, unii dintre coechipieri au numai de câștigat, în ceea ce privește simpatia celor de acasă.

“Atât Albert, cât și ea ar trebui să îmi mulțumească… Eu, în principal, i-am făcut , ceea ce acasă prinde foarte mult”, reproșează Sorin.

Jocul pentru recompensă din această seară, de la “Survivor România” este nelipsit de tensiune, momentul în care Sebastian Chitosca și Albert cedează sub presiunea jocului, conflictul fiind stins în momentul în care intervin ceilalți cocnurenti pentru a-i calma.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

amenintari la survicoreliminare razboinicijoc de recompensasurvivor romania
Gloria Pascu
Gloria Pascu este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, acoperind o varietate de domenii, de la politică și justiție, la actualitate, lifestyle, știri externe sau sport, cu o experinta de peste 5 ani, în branșă.

Alte stiri de interes