Preţul benzinei şi al motorinei ar putea scădea

Cei mai ieftini carburanţi care se comercializează în ţara noastră nu se găsesc la staţii clasice ale unor companii precum Petrom, OMV, Rompetrol, Lukoil sau Mol.

Benzina şi motorina au preţuri foarte mici la staţia hypermarketului Carrefour. Aflată în apropierea magazinului din Militari, benzinăria Carrefour foloseşte produsele Rompetrol. “Produsele petroliere ale bezinariei Carrefour răspund normelor europene cele mai severe. Aceste norme vizează în special reducererea reţinerilor noxelor benzinei şi motorinei”, se arată pe site-ul companiei.

Carrefour comercializează 2 tipuri de carburant la staţia din Militari: Super Euro 95  şi motorina Euro 5. Preţul benzinei la ora redactării acestui articol era de 4,63 lei, iar al motorinei 4,53 lei. Orarul este de luni până duminică între orele 07:00 – 22:00. Se poate achita fie cash, fie prin card de credit sau alt tip de card bancar pentru companii şi nu numai.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

benzina
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes