Politica

Primarul Iașiului, despre premierul moldovean: ”Un repetent la istorie”

Mihai Chirica, primarul Iaşiului, afirmă că nu se poate supăra pe premierul Republicii Moldova, Ion Chicu, aşa cum nu te poţi supăra „pe un repetent la istorie că ia note mici”. Chirica susține că prin declaraţiile făcute de acesta, „jigneşte România, românii, limba română, istoria noastră comună, moşii şi strămoşii noştri”.

„Ne pare nespus de rău, domnule Chicu, vremelnic prim-ministru al Republicii Moldova, că aţi ratat şansa de a rămâne, cât de puţin, în cartea de istorie a Moldovei. Dar nu suntem supăraţi, şi ştiţi de ce? Pentru că nu aveam şi nu am avut aşteptări de la domnia voastră. Cum poţi să te superi pe un repetent la istorie că ia note mici? Dar bunul simţ, tradiţional, al tuturor românilor, oare unde este? Cum credeţi că vă privesc românii din Basarabia, când aţi jignit pe cei care au venit să-i ajute?”, spune primarul Mihai Chirica, sâmbătă, prin intermediul unei scrisori deschise adresate premierului Republicii Moldova Ion Chicu.

Potrivit lui Chirica, Ion Chicu, „a jignit milioane de basarabeni care au şi cetăţenie română, au copii aici la şcoală, au afaceri prospere” în România. Edilul aminteşte că, deşi România nu este o ţară bogată, a întins o mână de ajutor Republicii Moldova.

„Tot ce a făcut şi va mai face România pentru cetăţenii Basarabiei este pentru că această naţiune este călcată în picioare de proprii ei conducători, este umilită şi sărăcită, vândută la străini şi, mai nou, jignită. Aţi jignit România, românii, limba română, istoria noastră comună, moşii şi strămoşii noştri, pe propria dumneavoastră mamă şi pe copiii care-i aveţi. Aţi vorbit urât în limba română despre ţara care, cu acelaşi grai, a întins o mână de ajutor. Şi nu suntem o ţară bogată, dar din puţinul nostru am dăruit celor care au acelaşi sânge ca noi. Aţi jignit milioane de basarabeni care au şi cetăţenie română, au copii aici la şcoală, au afaceri prospere la noi şi se uită cu mândrie la istoria noastră comună”, a declarat Mihai Chirica.

Nu merită atenţia ceea ce aţi spus despre noi toţi

El susţine că declaraţiile făcute de premierul moldovean Ion Chicu l-au făcut să-şi iubească şi mai mult „fraţii” din Moldova.

„Nu ne-am supărat, căci nu merită atenţia ceea ce aţi spus despre noi toţi, dar imaginaţi-vă cum ar fi fost dacă germanii din estul zidului Berlinului îi apostrofau pe germanii din vest? Oare ce înţelegeţi de aici? Se pare că mai nimic. Nu suntem supăraţi, domnule Chicu, chiar dacă ne-am îmbolnăvit medicii, îngrijind pe ai noştri. Şi ştiţi de ce? Pentru că nu va dura foarte mult şi dumneavoastră n-o să mai fiţi nimic, dar absolut nimic, ci doar o pată roşie pe o floare albă – Basarabia! Închei aici şi vă fac o mărturisire: m-aţi făcut să-i iubesc şi mai mult pe fraţii mei din Moldova”, mai spune primarul Mihai Chirica, primarul Iaşiului.

Reacţia primarului Iaşiului vine după ce premierul Republicii Moldova, Ion Chicu a postat un comentariu pe Facebook în care spune că România este cea mai coruptă ţară din Europa şi numai în Suceava sunt ”jumătate din bolnavii de COVID-19 înregistraţi în toată” R. Moldova. Declaraţia lui Ion Chicu a venit ca răspuns la criticile aduse de Siegfried Mureşan, preşedinte al Delegaţiei Parlamentului European în Comitetul Parlamentar de Asociere UE – Moldova, care a scris vineri pe pagina sa de Facebook că Guvernul Republicii Moldova eşuează în gestionarea crizei COVID-19 fiindcă a eşuat şi în implementarea reformelor.

Alte știri de interes

Ponta vrea să ”curețe cioburile” în Parlament și cere demisia lui Orban

Mihnea Tudor

Fotografia cu Orban, analizată de Silviu Predoiu: Risc la adresa securității naționale

Mihnea Tudor

Ciolacu, mesaj pentru copii, dar și pentru… cei care ”beau și fumează în Palatul Victoria”

Mihnea Tudor

Florin Roman: PSD, ipocrizie maximă. Arată cât de murdar știu să lupte

Saghin Cristian

Rareș Bogdan, la Antena 3, dezvăluie strategia lui Iohannis. Face referire la ”modelul chinezesc”

Saghin Cristian

Romașcanu, atacuri în valuri la Guvernul Orban: Cere demisia premierului

Mihnea Tudor

Sondaj IMAS – Preferințele românilor privind partidele politice. PNL și PSD se luptă pentru primul loc

Mihnea Tudor

Dacă nu se măresc pensiile, PSD vrea moțiune de cenzură. ”Nu pot să vină să spună că nu au bani”

Mihnea Tudor

Traian Băsescu a ”explodat” în direct: Trei miniștri ”demolați” de fostul președinte

Mihnea Tudor

Acest site folosește cookies. Nu colectăm date personale. Acceptă »