Administrație locală

Primarul Romanului, Lucian Micu, demis de prefectul de Neamț

Primarul Romanului, Lucian Micu, demis de prefectul de Neamț
Primarul Romanului, Lucian Micu, demis de prefectul de Neamț

Lucian Micu, primarul orașului Roman, a fost destituit din funcție de prefectul județului Neamț, care a constatat, prin ordin, încetarea de drept a mandatului edilului înainte de termen. Lucian Micu a fost declarat incompatibil prin decizie definitivă a Înaltei Curţi.

Prefectul George Lazăr anunță că a dispus măsura în cazul primarului din Roman ținând cont de o adresă a Autorității Electorale Permanente (AEP), dar și de deciziile ANI și de mai multe sentințe ale instanței definitive referitoare la Lucian Micu.

”Avem o adresă a AEP din 28 iulie unde sunt prevăzute detalii referitoare la dreptul de a candida al cetățenilor, cât și interdicțiile de a candida. (…) Nu a fost o situație juridică simplă”, a spus Lazăr.

Acesta a explicat că singura problemă a lui Lucian Micu a fost că, în perioada 2012 – 2016, când era viceprimar, a deținut și funcția reprezentant al Primăriei Roman în Consiliul de Administrație al Spitalului de Urgență Roman, aflat în subordinea municipalității și unde Primăria investește bani.

Edilul din Roman poate contesta ordinul prefectului în termen de 10 zile.

Reacția primarului Micu

“Am aflat din presă că romașcanul George Lazăr, în calitatea sa de prefect, a emis ordinul de încetare a mandatului meu de primar al municipiului Roman. Aștept și hârtia oficială, așa cum este firesc. Decizia sa nu schimbă cu nimic planurile mele. Voi candida, pentru că am muncit în acești trei ani pentru Roman și vreau să continui să-mi duc proiectele la bun final. Le mulțumesc tuturor celor care mi-au fost alături în acest prim mandat și sunt sigur că voi ști să-i țin aproape pe cei care merită și în următorul. PS: voi continua ca, de pe această pagină, să vă țin la curent cu activitatea mea și a echipei care construiește pentru Roman!”, a postat pe Facebook Lucian Micu.

Alte știri de interes

Denunţ la DNA împotriva lui Nicuşor Dan, depus de câțiva parlamentari PSD

Mihnea Tudor

Băsescu, anunț despre retragerea din cursa pentru Primărie. Acum nu mai este căpitan de vas, ci… aeronavă

Mihnea Tudor

Campania electorală faza pe înregistrări: Nicușor Dan, spionat de omul lui Băluță și aruncat pe piață de Dana Budeanu: Mafia din PSD și urmașii lui Dragnea

Mihnea Tudor

Băsescu: Eu îi cer demisia lui Cioloş din politică pentru modul în care a desfiinţat doi şi un sfert şi a lăsat clanurile să îşi facă de cap

Mihnea Tudor

Nicuşor Dan: Gabriela Firea minte. Nu am spus niciodată că voi scoate subvenţia la transportul public şi cea pentru termoficare

Mihnea Tudor

Liderul ALDE solicită din nou amânarea începerii anului şcolar. Cum motivează Tăriceanu

Mihnea Tudor

Alegeri locale 27 septembrie: Se poate vota și cu buletin expirat. Ordinea oficială a candidaților pe buletinele de vot

Mihnea Tudor

Bătălie politică extremă: Un primar din Dâmboviţa a stabilit că viceprimarul va lucra noaptea şi trebuie să cureţe comuna şi să păzească baza sportivă

Mihnea Tudor

Orban, reproșuri pentru un drum început în mandatul său la Transporturi: Dacă atunci ar fi fost votat PNL, acel drum expres era gata de cinci ani de zile

Mihnea Tudor

Acest site folosește cookies. Nu colectăm date personale. Acceptă »