Ion Lungu, primarul Sucevei, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că procesiunea cu moaştele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, din această primăvară, a contribuit la scăderea cazurilor de COVID-19 din municipiu.
“Ne-a păzit Dumnezeu aici, în Suceava. Am simţit acest lucru încă din primăvară când s-a ieşit cu Sfântul pe străzi. Am avut o procesiune şi pentru această pandemie. Vin oameni la mine şi îmi spun: ştiţi domnule primar, eram la spital, când a ajuns Sfântul în curtea spitalului am simţit că am prins puteri. M-am însănătoşit. Toate au contribuit într-un fel sau altul. Mulţumim lui Dumnezeu că astăzi suntem într-o stare de normalitate în Suceava, dar lucrurile se pot întoarce oricând (…) Eu sunt un om credincios. Cred în Dumnezeu. Dumnezeu lucrează prin oameni”, a declarat primarul Lungu.
Totuşi, primarul îndeamnă menținerea stării de alertă și la vaccinare, pentru ca, astfel, să se evite un nou val de COVD.









Comenteaza cu profilul facebook