Primele promisiuni ale lui Traian Berbeceanu din funcția de prefect

Traian Berbeceanu la jurământul pentru funcția de prefect
Traian Berbeceanu la jurământul pentru funcția de prefect

Traian Berbeceanu a fost învestit în funcția de prefect vineri, 22 octombrie, în prezența ministrului de Interne Marcel Vela. Noul prefect al Capitalei a declarat vineri, după depunerea jurământului, că învestirea în funcția de prefect al …” județului” București îl onorează. El și-a corectat imediat greșeala, afirmând că este emoționat. Traian Berbeceanu l-a asigurat pe primarul ales Nicușor Dan de o ”colaborare excepțională”.

”Învestirea în funcția de prefect al județului… al Municipiului București mă onorează. Sunt vremuri deosebite, cu provocări mari. Am convingerea că împreună putem face față. (…) Vreau să îi asigur pe colegii din prefectură de tot sprijinul meu și de faptul că le vom oferi bucureștenilor soluții, nu justificări”, a declarat Berbeceanu.

În același timp, el l-a asigurat pe primarul ales Nicușor Dan de sprijinul său.

”Îl asigur pe primarul general de o colaborare excepțională pentru a rezolva toate problemele pe care le vom avea. Vă mulțumesc din tot sufletul, sunt emoționat”, a încheiat noul prefect al Capitalei.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

berbeceanu prefect bucurestiprefectul bucurestiuluiTraian Berbeceanutraian berbeceanu juramanttraian berbeceanu prefect
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes