Pro TV: show-ul „Românii au talent” a fost lider de audienţă la lansarea sezonului 12

Pro TV: show-ul „Românii au talent” a fost lider de audienţă la lansarea sezonului 12. Sursa foto: Pro Tv
Pro TV: show-ul „Românii au talent” a fost lider de audienţă la lansarea sezonului 12. Sursa foto: Pro Tv

Show-ul de divertisment „Românii au talent”, difuzat vineri de Pro TV, a fost lider de audienţă la lansarea sezonului cu peste 2,6 milioane de telespectatori.

„E un număr extraordinar”, a spus Mihai Bobonete după ce s-a bucurat de momentul uneia dintre concurentele care au deschis sezonul 12 „Românii au talent”.

„Îmi imaginam că un băiat legat la ochi a venit să facă spectacol. Pot doar să mă bucur pentru concurent şi să-l răsplătesc cu ce am mai bun”, a spus Andra înainte de a apăsa butonul auriu pentru Emanuel Ion, elevul de 15 ani, din Constanţa, nevăzător din naştere. Acesta a impresionat cu abilitatea lui de a cânta la orgă.

Seara s-a încheiat şi cu un al doilea golden buzz, oferit de Pavel Bartoş şi Smiley lui Alex Dowis, artistul din Cehia, de 42 ani. Concurentul a oferit un joc de lumini senzaţional, care l-a făcut pe Smiley să spună: „E incredibil la ce nivel poate să ajungă creativitatea oamenilor”.

Prima ediţie a fost lider absolut de audienţă, în intervalul orar 20.27 – 23.59. În rândul publicului naţional, cu vârsta cuprinsă între 21 şi 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD, Pro TV avea 14.6 puncte de rating şi 41.4% cotă de piaţă, faţă de locul 2 care avea 4.5 puncte de audienţă şi 12.7% share.

De-a lungul difuzării, peste 2,6 milioane de români au simţit emoţiile concurenţilor care urcau pe scenă, iar în minutul de aur, la ora 22.17, peste 3,3 milioane de telespectatori erau în faţa televizoarelor.

Concurenţii care au impresionat juriul şi au primit din partea acestora 3 sau 4 DA sunt: Pasha şi Aliona, Anamaria Trotea, Ioana Ciucă, Compagnia Colonna, Elastic – Stephane Devaux, Raisa Stanciu, Marlena Amironesei, Ecaterina Dosan şi Iulian Ţurcanu, Daniel Vura, Viola Brand, Alex Furman şi Trio Legends.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

bartos golden buzz romanii au talent
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes