PROGNOZA METEO Cum va fi vremea în weekend

Vremea se va încălzi uşor în majoritatea regiunilor în acest sfârşit de săptămână. Aşa susţin meteorologii, care arată că cerul va fi variabil, cu înnorări în jumătatea nordică a ţării şi la munte, unde pe arii restrânse va ploua slab.

Administraţia Naţională de Meteorologie arată că vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificãri, în prima parte a intervalului în sud-estul ţãrii şi în zona montanã. Regimul termic va fi mai scãzut decât cel specific datei, în nordul Moldovei şi în Dealurile de Vest. Izolat, noaptea şi dimineaţa, în zonele joase de relief vor fi condiţii de ceaţã.

Vineri, începând din a doua parte a zilei, în vestul, nordul şi centrul ţãrii, cerul va fi noros şi va ploua, în general slab cantitativ. Vântul va prezenta intensificãri temporare, îndeosebi la munte şi în regiunile nordice, nord-vestice şi centrale.

Sâmbătă, vremea se va încãlzi. Cerul va fi variabil, cu înnorãri în regiunile nordice, unde pe arii restrânse va ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat cu unele intensificãri la munte. Izolat, noaptea şi dimineaţa, în zonele joase de relief vor fi condiţii de ceaţã. Potrivit meteorologilor, vor fi 18 grade în Bucureşti, 14 în Timişoara, 17 Bacău, 15 Iaşi, Reşita 12 grade, Craiova 14, Sibiu 13 grade.

Salvează

Stiri din aceeasi categorie