Administrație locală

Program prelungit la Evidența populației, până în ziua alegerilor

Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) a anunțat că Direcţia Generală de Evidenţă a Persoanelor va avea program prelungit în zilele de 5 și 6 decembrie, pentru eliberarea actelor de identitate, ca urmare a expirării, pierderii, furtului sau deteriorării acestora.

„Primăria Municipiului Bucureşti, prin Direcţia Generală de Evidenţă a Persoanelor a Municipiului Bucureşti, împreună cu serviciile publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor ale sectoarelor 1-6, vine în sprijinul cetăţenilor municipiului Bucureşti şi asigură un program de lucru prelungit pentru eliberarea actelor de identitate ca urmare a expirării, pierderii, furtului sau deteriorării acestora, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 97/2005”, potrivit unui comunicat transmis de PMB.

Programul pe fiecare sector în parte

PMB anunță că în zilele de sâmbătă şi duminică (5-6 decembrie), programul de lucru al serviciilor publice locale comunitare de evidenţă a persoanelor aferente celor 6 sectoare va fi următorul:

– Între orele 08.00-16.00 – în data de 5 decembrie (sâmbătă)
– Între orele 07.00-21.00 – în data de 6 decembrie (duminică).

Cartea de identitate se eliberează pe baza cererii scrise şi a documentelor cu care, potrivit legii, se face dovada numelui, stării civile, cetăţeniei române şi a domiciliului.

Contravaloarea producerii şi eliberării cărţii de identitate este de 7 lei şi se achită astfel:

– Direcţia Generală de Evidenţă a Persoanelor a Municipiului Bucureşti – la ghişeul biroului de evidenţă a persoanelor;

– Direcţia Publică de Evidenţă a Persoanelor şi Stare Civilă Sector 1 – online, pe site-ul Ghişeul.ro (https://www.ghiseul.ro/ghiseul/public), transfer bancar/ Internet Banking (se va prezenta la ghişeu chitanţa reprezentând contravaloarea cărţii de identitate), fizic la bănci, oficii poştale, în contul: RO05TREZ70121330208XXXXX CUI: 12293095;

– Direcţia Generală de Impozite şi Taxe Locale Sector 1 (Piaţa Amzei nr. 13, Sector 1);

– Centre impozite şi taxe locale Sector 1, la adresele: Calea Griviţei nr. 208 – 210 şi Str. Pajurei nr. 13, Sector 1;

– Primăria Sectorului 1 Bucureşti (Bd. Banu Manta nr. 9, Sector 1).

– Direcţia Publică de Evidenţă a Persoanelor şi Stare Civilă Sector 2 – la toate oficiile poştale de pe raza sectorului 2;

– Direcţia de Evidenţa Persoanelor Sector 3 – la ghişeele birourilor de evidenţă a persoanelor;

– Direcţia Generală de Evidenţă a Persoanelor Sector 4 – la toate oficiile poştale de pe raza sectorului 4 şi Direcţia Generală de Impozite şi Taxe Locale Sector 4, precum şi online, pe site-ul propriu (www.deps4.ro);

– Direcţia Evidenţa Persoanelor Sector 5 – la toate oficiile poştale, la filialele CEC Bank de pe raza sectorului 5, Direcţia Generală de Impozite şi Taxe Locale Sector 5, precum şi prin SMS la numărul scurt 7530;

– Direcţia Locală de Evidenţă a Persoanelor Sector 6 – la ghişeele birourilor de evidenţă a persoanelor.

Carte de identitate provizorie

”În situaţia în care nu pot fi prezentate anumite documente (certificate de stare civilă, dovada adresei de domiciliu etc.), în conformitate cu prevederile art. 20 din actul normativ sus-menţionat, se va elibera carte de identitate provizorie (CIP), caz în care se vor depune 3 fotografii 3/4 cm şi contravaloarea actului de identitate (1 leu), achitată în acelaşi mod ca în cazul cărţilor de identitate”, mai anunță PMB.

Comenteaza cu profilul facebook

Alte știri de interes

USR PLUS îi cere şefului CJ Iaşi Costel Alexe să oprească angajarea rudelor şi prietenilor în instituţiile publice

Mihnea Tudor

Nicuşor Dan: Clădirea din strada Ştirbei Vodă 132 a fost salvată. Prefectul a atacat în instanţă actele administrative

Gloria Pascu

De ce sunt probleme cu apa caldă, chiar dacă ea curge la robinet. Explicațiile primarului general Nicușor Dan

Mihnea Tudor

Primăria Sectorului 5 a început somarea persoanelor care deţin garaje pe domeniul public

Gloria Pascu

La Iași, bătaie mare pe pagina de Facebook a Consiliului Județean: Costel Alexe îl acuză pe Maricel Popa că a … furat-o

Daniela Arnăutu

Dominic Fritz, confirmat cu noul coronavirus: Nici nu pot să-mi imaginez cum şi de unde l-am luat

Mihnea Tudor

Acest site folosește cookies. Nu colectăm date personale. Acceptă »